Alături de reprezentativa României de volei feminin la junioare II (U17), la Ploieşti va fi prezentă în acest final de an şi selecţionata similară a Franţei, cele două echipe urmând să se pregătească în comun din 28 decembrie. Ambele selecţionate se pregătesc pentru ultima rundă de calificare la turneul final al Campionatului European, România găzduind grupa A în Sala „Olimpia”, între 4 – 7 ianuarie 2018, în vreme ce Franţa va juca în Rusia, în cadrul grupei D.