Bogdan Chitic

La cea de-a doua prezență pe tabloul Campionatului Național de baschet pentru juniori „sub 16 ani”, fomația masculină a Clubului Sportiv Universitar Ploiești a reușit o primă peformanță de luat în seamă, în sezonul de toamnă al competiției. Băieții pregătiți de sârbul Ivan Gemaljevic au obținut biletele pentru faza de clasificare a întrecerii după un parcurs impecabil în calificări – opt victorii din tot atâtea partide, alături de „alb-albaștri” calificându-se mai departe și concitadina CS Sevlar, antrenată de Cosmin Blăgoi.
Cu succese pe linie în cadrul primului turneu de sală din noul sezon competițional pe tabloul categoriei „U16”, Dragoș Iliescu și colegii săi au repetat același parcurs de excepție și la cel de-al doilea turneu, obținând succese chiar și mai clare decât în precedentul. CSU Ploiești a învins cu 75-44 pe CS Sevlar, 91-47 pe Artesania București, 94-64 pe CSȘ Nr. 6 Dinamo București și, respectiv, 85-40 pe CSȘ Ploiești.
„La fel precum colegii mai mici, de la U14, băieții au demonstrat o creștere de formă la acest al doilea turneu, în care am reușit, în linii mari, să păstrăm același ritm de joc pe tot parcursul celor 40 de minute. Apărarea a funcționat la parameti optimi, dar marele câștig îl reprezintă atacul, acolo unde toți componenții lotului au luat deciziile corecte și au adus, în majoritatea cazurilor, puncte ușoare la capătul unor acțiuni bine gestionate”, a declarat antrenorul Ivan Gemaljevic.
Alături de CSU Ploiești, din grupa a VI-a de calificare au mai acces în faza de clasificare formațiile CS Sevlar și CSȘ Nr. 6 Dinamo București.
Campionatul Național „U16”, grupa a VI-a, clasament

1. CSU Ploiești (8-0) – 16 puncte
2. CS Sevlar (6-2) – 14 puncte
3. CSȘ Nr. 6 Dinamo (4-4) – 12 puncte
4. Artesania București (2-6) – 10 puncte
5. CSȘ Ploiești (0-8) – 8 puncte

Lotul echipei „sub 16 ani” a CSU Ploiești: Alexandru Lică, Ștefan Ionescu, Răzvan Poienariu, Dragoș Iliescu, Ionuț Neagu, Mihnea Popescu, Rareș Dinu, Andrei Tudorache, Adrian Dan, Răzvan Dragomir, Alexandru State, Alexandru Coman, Alexandru Gheorghe, Claudiu Georgescu. Antrenor: Ivan Gemaljevic.