F.T.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova, reprezentanții instituției au derulat, în fiecare weekend din luna noiembrie, acțiuni în cluburile , baruruile și discotecile cu cel mai mare aflux de clientelă din județ.
În acest context, inspectorii de la prevenire au identificat 99 de nereguli, dintre acestea 46 fiind remediate chiar în timpul în care angajații ISU erau la fața locului. Pe de altă parte însă, pentru abateri mai grave, au fost date 59 de avertismente și 40 de amenzi în valoare de 97.500 de lei. Dintre acestea din urmă, două – în sumă totală de 6.000 de lei – au fost aplicate pentru fumat în incinta unor spații publice !
În același document de presă se mai specifică faptul că “din totalul locațiilor verificate în această perioadă, au fost identificate șapte obiective din categoria cluburi, baruri și discoteci care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu”.
Una peste alta, controalele efectuate au vizat modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, de către chiriași sau de către administratorii/proprietarii spațiilor, cum ar fi: verificarea modului de asigurare a dotării cu mijloace tehnice de primă intervenție;asigurarea condițiilor de evacuare în siguranță a persoanelor;existența autorizației de securitate la incendiu;reglementarea fumatului și utilizarea focului deschis.
În afară de sancțiunile amintite, pompierii prahoveni au derulat și acțiuni de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă a persoanelor responsabile din cadrul localurilor publice amintite, asupra modalităţilor practice de evacuare și asigurarea primei intervenții în caz de incendiu.