V.Stoica
Persoanele vârstnice și, în special, acelea care locuiesc singure sau domiciliază în zone izolate ale localităților, sunt cele mai vulnerabile în fața infractorilor, fiind deseori ținte luate în colimator de către escrocii inventivi care găsesc tot soiul de metode pentru a face rost de bani de la creduli.
Potrivit reprezentanților IPJ Prahova care au luat parte la o ședință a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Varstnice Prahova, desfășurată ieri la Instituția Prefectului, de la începutul acestui an și până la finalul lunii septembrie, în județul Prahova au avut loc 42 de activităţi de prevenire a infracţiunilor de înşelăciune, în cadrul cărora au fost distribuite circa 1700 de pliante în legătură cu acest subiect, vizate fiind inclusiv asociaţiile de proprietari și persoanele vârstnice.
Deși făcute cunoscute de către reprezentanții Poliției Române, metodele de înșelăciune cărora foarte multe persoane le-au căzut victime în ultimii ani încă mai rezistă, printre acestea fiind metoda ”Accidentul”, ”Colet pentru vecinul” sau prezentarea de oferte sau de cazuri umanitare.
Printre sfaturile pe care le-au oferit reprezentanții IPJ Prahova persoanelor vârstnice a fost şi acela de a nu intra în jocul necunoscuților care le oferă bani, chiar dacă au un aspect prezentabil şi un discurs credibil. De asemenea, să verifice amănunţit, apelând la surse avizate, spusele celui care prezintă o situație care pare credibilă (la societatea care “oferă” premiul, la ruda despre care se spune că a produs accidentul, la Poliţie).
Iar dacă la ușa casei apar persoane care susţin că sunt angajați ai unui furnizor de servicii, trebuie cunoscut faptul că – în cazul blocurilor de apartamente –prestările de servicii de asemenea natură se fac doar prin asociația de proprietari, cu prealabilă înștiințare. Şi dacă, din nefericire, apar probleme de orice natură în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni trebuie reținute semnalmentele persoanei suspecte și apelat la numărul unic de urgență 112.