N. D.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Câmpina, care va avea loc astăzi, se va afla şi proiectul de hotărâre ce vizează propunerea de majorare a alocaţiei zilnice de hrană pentru beneficiarii Centrului Rezidențial de Asistență și Reintegrare Socială a Persoanelor fără Adapost. Astfel, de la valoarea care este în momentul de faţă, de 16,60 lei/zi/persoană, se propune majorarea la maximum 30 de lei/zi/persoană, propunerea fiind motivată de faptul că se doreşte contractarea unor servicii de catering prin care să se asigure cele trei mese/zi pentru persoanele găzduite în centrul menţionat. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de către primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, care şi-a justificat iniţiativa prin faptul că, în prezent, nu există posibilitatea preparării hranei în cadrul centrului, întrucât acest lucru implică dotare corespunzătoare, personal calificat angajat și avizarea din punct de vedere sanitar și sanitar-veterinar, iar Spitalul de Psihiatrie Voila, care furniza hrană contra cost, până acum, a informat autorităţile locale că nu mai poate să onoreze, şi pe viitor, aceste servicii. “Apreciem că achiziționarea serviciilor de catering pentru asigurarea hranei către beneficiarii centrului este soluția viabilă în momentul de față, iar în urma procedurii de achiziție publică este posibil ca nivelul alocației să fie mai mic decât cel propus, de 30 de lei/zi/persoană”, se menţionează în expunerea de motive ce însoţeşte proiectul de hotărâre la care ne referim, cu menţiunea că majorările alocaţiei vor fi suportate din bugetul local al municipiului Câmpina.
Centrul Rezidențial de Asistență și Reintegrare Socială a Persoanelor fără Adăpost Câmpina este o instituție de asistență socială de interes local, ce oferă servicii de asistență socială, găzduire pe perioadă determinată și hrană persoanelor fără adăpost și/sau în situație de dificultate care au domiciliul sau reședința în Câmpina. Centrul, situat pe strada Voila nr. 114, și-a început activitatea în anul 2013 și are ca scop combaterea marginalizării și riscului excluderii sociale a persoanelor fără adăpost sau aflate în dificultate. În aprilie 2017, acesta a fost luat în administrare de către Primăria Câmpina. Serviciile oferite în acest centru sunt: găzduire pe perioadă determinată; servirea a trei mese pe zi; sprijin în întocmirea actelor de identitate și a altor documente în conformitate cu legislația în vigoare; intermedierea, în condițiile legii, a internării în cămine care acordă asistență medicală și socială; sprijin în întocmirea dosarului de solicitare a ajutorului social, a dosarului pentru încadrarea în grad de handicap, a dosarului de internare în centre de îngrijire pentru persoane cu handicap din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, suport educativ, psihologic și încurajarea reinserției sociale.