Violeta Stoica
Municipiul Ploiești ar putea să-și rezolve una dintre cele mai mari probleme din punctul de vedere al serviciilor publice, respectiv calitatea mijloacelor de transport în comun, dacă autoritatea locală va respecta toate condițiile impuse pentru atragerea de fonduri europene până în anul 2020.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a anunțat că municipiile reședință de județ din regiunea Sud Muntenia au intrat în prima etapă a procesului de accesare a fondurilor nerambursabile din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, pentru dezvoltarea urbană durabilă.
Și, veste bună pentru ploieșteni, municipiului reședință de județ i-au fost alocate cele mai mari fonduri dintre cele șapte municipii reședință de județ din regiunea Sud Muntenia.
Astfel, Ploieștiul are posibilitatea să acceseze fonduri în valoare de aproape 45,4 milioane de euro pentru patru dintre cele cinci capitole ale axei prioritare 4, care vizează dezvoltarea urbană durabilă. După Ploiești, urmează Pitești – cu 37,75 milioane de euro, Târgoviște – 26,86 milioane de euro, Călărași – 24,7 milioane de euro, Giurgiu – 23,6 milioane de euro, Slobozia – 21,4 milioane de euro și, pe ultimul loc în regiune, Alexandria – cu 21,3 milioane de euro.
Până la finalul lunii octombrie, primăriile municipiilor reședință de județ din regiunea Sud Muntenia au depus la sediul ADR Sud Muntenia Strategiile Integrate de Dezvoltare Urbană și Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă. “Aceste documente de programare necesare pentru depunerea de proiecte de investiții în cadrul Axei prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” au intrat în procesul de evaluare a conformității administrative și a eligibilității. Serviciul Evaluare, selecție și contractare POR va verifica aceste documente strategice în termen de 30 de zile calendaristice. După finalizarea acestei etape, autoritățile urbane, constituite la nivelul municipiilor reședință de județ, vor lansa apelul de fișe de proiecte pentru Axa prioritară 4. Ținând seama de numărul mare de idei de proiecte rezultate din Strategiile integrate de dezvoltare urbană, inclusiv din Planurile de mobilitate urbană durabilă, autoritățile urbane de la nivelul regiunii Sud Muntenia vor selecta cele mai importante idei de proiecte, în funcție de obiectivele specifice urmărite”, arată reprezentanții ADR Sud Muntenia.
Așadar, luna noiembrie va fi o lună de foc pentru municipalitatea ploieșteană, pentru că strategia integrată de dezvoltare urbană și planul de mobilitate urbană vor fi luate la puricat, pentru a se stabili care vor fi proiectele care au cea mai mare șansă de implementare pe fiecare subcapitol în parte.
Ploieștiul ar avea de cheltuit, din bani europeni, cea mai mare sumă din totalul de 45,4 milioane de euro pentru transportul urban electric, respectiv 38,4 milioane de euro. Transport urban electric va însemna, mai mult ca sigur, achiziționarea de tramvaie noi, care să înlocuiască parcul învechit de astfel de mijloace de transport. Cu banii nerambursabili destinați reducerii emisiilor de carbon, adică achiziționării de tramvaie noi sau a altor mijloace de transport în comun electrice, s-ar putea cumpăra 19 tramvaie, dacă socotim un preț pe bucată de două milioane de euro.
Tot la Ploiești s-ar mai putea folosi patru milioane de euro pentru combaterea sărăciei și a discriminării, alte 1,7 milioane de euro pentru infrastructura educațională (creșe și grădinițe) și 1,25 milioane de euro pentru licee tehnologice și școli profesionale. Pentru capitolul de conservare și protecție a mediului/ promovarea utilizării eficiente a resurselor, Ploieștiul nu va avea alocat niciun euro.