Florin Tanasescu
Ești în opt luni jumate, deci te gândește bine ce viitor l-așteaptă pe copilul din pântece de mamă, ce dă să scoată capu-afară, în ţara tristă și amară. Tac’- su ce este? A, n-are tată ? Este copil din flori ? Nu, nu gândul ăsta îmi dă mie fiori. Nici nu te judec , chiar de-s popă, că ești destrăbălată. Doar mă gândesc la ce viitor poate să aibă aici, în ţara-ncornoraţilor.
Nu are importanţă de e băiat sau fată. Nici că ai fost, cum te căiești, acum, la spovedanie, o desfrânată. Greșeala-i omenească şi se iartă. Și apoi, nu-i treaba mea să judec viaţa altcuiva. Numai că viaţa, vezi tu, ne-o face altcineva: ăia de-i zărești pe la televizor. Ei pun la cale viitorul tău, al meu și – asta-i cel mai rău – și pe-al copiilor !
Unde să pleci ? Oriunde vezi cu ochii! În Palestina, în Fâșia Gaza sau, de ce nu, du-te să naști la mal, la Marea Moartă. Oricum, acolo îl așteaptă o soartă mult – o !, mult – mai bună, decât în ţara asta ce-a luat-o razna de mult, deci e nebună.
Sau, de ce nu, mai bine, fă avort ! Mai bine naști copilul mort, decât să ţi-l omoare cu zile și cu zâmbetul pe buze ăi de-i auzi bolborosind de zor că se sacrifică pentru popor.
Nu te mira, femeie, de-ale mele cuvinte, ce-i drept cam deșucheate. Că știu și eu ce-a zis Hristos pe care-l rogi să te ierte de păcatul desfrânării: “Lăsaţi copiii să vină la mine!”. Dar, pe cuvântul meu, chiar și Hristos s-a săturat de neamul românesc. Și-a plecat. Nu mă-ntreba pe unde ! O fi la muncă, prin străinătate – la muncă silnică și pentru veșnicie – să poată câștiga un ban, ca să respecte însuși cuvântul Lui: Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Adică, banii. Adică, vita din ogradă. La o adică, și bucata de pâine sau de ciocolată de la gura odraslei tale, femeie, s-o dai, precum viaţa toată, Olguţei, Firei. Iar dragostea de mamă lui Dragnea să-i fie închinată.
Îţi simţi copilul în pântece de mamă cum se zbate ? Asta-i mizilic. Gândește-te cum va răzbate în ţara asta de nimic. Deci, cum zisei, mai bine fă avort ! Da, știu, faci semnul crucii când auzi de la un popă asemenea cuvinte ! Dar te întreb, tu n-o să plângi când o să vezi că n-ai nici de Crăciun o ramură de brad să-i pui la geam, or n-ai ghetuţe să-l încalţi ? Sau când va tremura la gura sobei reci ? Poţi să reziști ? Poţi să te uiţi în ochii lui ? Și poţi rămâne cu sufletul de gheaţă când îţi va reproșa: “Mamă, mai bine nu–mi mai dădeai viaţă!”?. Și lacrima, pe-obrazul tău, la rândul ei, îngheaţă.
Femeie-mamă, păcătoasă sau creștină, desfrânată sau preacuvioasă, ai milă de copilul care se va naște ! Ce ombilic îl va lega pe el, de neamul, de ţara asta? Numai batjocura.
Deci, da, muiere desfrânată – cum te numesc toţi ăia care aruncă primii în tine cu o piatră – tu hotărăște: ori faci avort, ori naști copil din flori la Marea Moartă.
Se zice că pe-acolo e Hristos, fugit pe veșnicie de neamul ăsta păcătos.
