Premierul Mihai Tudose a declarat, joi seară, că în urma aplicării noii Legi a salarizării, vor avea loc niște „reglaje”, astfel încât să nu mai fie posibil ca, de exemplu, consilierul unui secretar de stat să aibă salariul net mai mare ca al unui ministru. „Legea salarizării a dorit o reașezare în normalitate. Dau un exemplu: sunt consilieri, astăzi, când stăm de vorbă, consilieri ai unui secretar de stat care au salariul — și vorbesc de net — mai mare decât ministrul. Da, consilieri ai unui secretar de stat cu salariul mai mare decât al ministrului. Da, vi se pare o nebunie, fiindcă aberația s-a propagat în timp, la care s-au adăugat niște sporuri, că a lucrat cu fonduri europene, că a venit prin transfer de nu știu unde și ministrul ia 11.000 de lei și consilierul unui secretar de stat 12.000 — 13.000 de lei. Iertați-mă, nu se poate! Omul acela da, va pierde. Noi am stabilit că nu se poate ca un consilier al unui demnitar să ia mai mult decât președintele țării. Da, acela va pierde la leafă. Asta e! Ne asumăm acest lucru. Acesta este un reglaj, aceste reglaje trebuie să se facă”, a declarat Mihai Tudose într-o intervenţie televizată.