Muzeul de Ştiinţele Naturii Prahova a anunţat că, începând de astăzi, timp de două zile, la Ploieşti, la sediul instituţiei, se va organiza simpozionul naţional, interdisciplinar, cu participare internaţională, “Natura şi Omul”. Aflat la a XXVIII-a ediţie, simpozionul are ca temă „Natura – carte şi profesor pentru toţi”. Conform programului, vor avea loc mai multe manifestări, inclusiv vernisarea unei inedite expoziţii – “Miraculoasele nevertebrate”, care va avea loc astăzi, începând cu ora 11.00. Tot astăzi, până seara, la ora 20.00, la Palatul Culturii este programată o sesiune de comunicări, iar mâine, după conferinţa de închidere a lucrărilor simpozionului naţional, va avea loc şi o aplicaţie pe teren.