Luiza Rădulescu Pintilie

Vineri, 10 noiembrie, va avea loc la Colegiul Naţional „ Mihai Viteazul” cea de-a doua ediţie a „Întâlnirilor LMV”, iniţiate de Catedra de limba şi literatura română a prestigioasei instituţii de învăţământ ploieştene ca o fereastră larg deschisă pentru liceeni către personalităţile vieţii culturale de astăzi. Iar de data aceasta, li se propune o inedită călătorie în „Oraşul interzis” – cel „construit” scriitoriceşte, cu talentu-i deja recunoscut, de către autoarea Viorica Răduţă, ea însăşi aflată mulţi ani, ca profesoară, la catedră. Alături de scriitoare, va fi prezent, de asemenea, la întâlnirea moderată de prof. Dan Gulea, şi criticul literar Christian Crăciun. Incursiunea într-o istorie nu foarte îndepărtată, ale cărei pagini încă se mai scriu şi astăzi, se va dovedi cu siguranţă nu numai interesantă pentru tânărul auditoriu, ci şi necesară pentru o generaţie care trebuie să ştie ceea ce a fost, pentru a înţelege mai bine ceea ce este şi, deopotrivă, ceea ce o aşteaptă.Sau, aşa cum spune atât de profund autoarea romanului, „Mai întâi pentru că ne trebuie memorie. Fără ea suntem morţi din viaţă. Morţi şi pentru cei care vin. Apoi, pentru că vinovăţia ororii din anii închisorilor comuniste e şi a noastră, a celor de azi”.