Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a atacat măsurile fiscale anunţate de coaliţia de guvernare, spunând că aceasta se comportă ca omul care câştigă tot mai mult, dar se împrumută tot mai mult de la bănci. „Acum câteva luni, când am învestit acest guvern, am avut o solicitare simplă şi clară. I-am rugat să termine cu ţopăiala fiscal-bugetară. Nu s-a întâmplat chiar aşa. (…) România traversează o perioadă de creştere economică. În sine e o veste bună, creşterea economică record în UE. Această creştere are vulnerabilităţi care trebuie cunoscute. Creşterea se bazează pe consum şi astfel de creştere nu este văzută ca o creştere sustenabilă. Lipseşte o parte esenţială pentru a avea o creştere sănătoasă. Lipseşte partea de investiţii. Lipsa lor este un semnal îngrijorător şi nu doar de lipsa investiţiilor în economia privată, investiţiile au scăzut semnificativ, cu 20%, vorbesc de semestrul I. Au scăzut investiţiile publice, care au un rol important în echilibrarea României, minus peste 20%. Nici anul trecut nu au fost chiar grozave”, a declarat Klaus Iohannis.
Preşedintele Iohannis a mai spus, în legătură cu veniturile fiscale, că suntem într-o situaţie „ciudată”. „Fac declaraţiile de azi (n.n. – ieri) fiindcă acest pachet nu este o revoluţie fiscală şi cred că se va transforma într-o bulversare fiscală”. „Economia creşte şi veniturile fiscale scad, în loc să avem mai mulţi bani la buget. Culmea, avem mai puţini bani la buget. În acest an colectarea a ajuns la un minim istoric de 25 şi ceva la sută din PIB, faţă de cât ne-am propus, 35%. Avem un adevărat paradox, avem o creştere record a PIB-ului şi tot o creştere record a datoriei. Guvernul se comportă ca un om care câştigă tot mai mult, dar împrumută mai mult de la bănci şi lasă datoria în baza copiilor şi a nepoţilor. Este un comportament contraproductiv care nu trebuie să ne încurajeze să continue”, a mai spus Iohannis. Preşedintele Klaus Iohannis a mai declarat ieri că a avut o discuţie cu reprezentanţii Executivului, legată de măsurile fiscale, şi fiecare a rămas pe poziţia sa, însă avertizează public „să îşi revină” şi să nu bage ţara într-o aventură economică.
Şeful statului a făcut referire şi la măsurile legate de transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat şi reducerea impozitului pe venit, spunând că, la un calcul simplu, mult-anunţatele creşteri la salarii sunt de fapt o sumă de 3 lei pentru un angajat. „O analiză mai aprofundată arată că aceste măsuri mai degrabă complică problemele decât să le rezolve. Coaliţia de guvernare spune că transferă contribuţiile, dar vine cu acea nouă taxă de solidaritate sau ceva similar de 2,25% care rămâne la angajator. Păi ori transferăm, ori nu transferăm. (…) Calculul este în regulă, bine că e şi o creştere de 3 lei, dar există îngrijorări în mediul economic, la sindicate, la români, că în realitate vor fi sectoare întregi unde salariile vor scădea în urma acestor măsuri şi putem să ne întrebăm cui foloseşte ţopăiala fiscală. Românilor nu”,a mai spus Iohannis, potrivit Agerpres.
PNL ia în calcul toate formele de protest faţă de măsurile anunţate de Guvern
Partidul Național Liberal ia în calcul organizarea și participarea la acțiuni de protest față de măsurile fiscal-bugetare anunțate de Guvern, a informat ieri purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, potrivit Agerpres. „Președintele PNL, Ludovic Orban, a luat act de solicitările sindicatelor, ale organizațiilor de business din această țară care cer oprirea acestor experimente fiscale și, în perioada următoare, vom continua consultările cu mediul de afaceri și cu reprezentanții angajaților pentru a identifica și pentru a pune la punct acțiuni de protest împotriva acestor măsuri fiscale, să oprim această harababură care a venit peste capul românilor”, a declarat Dancă, într-o conferință de presă, organizată la finalul unei întâlniri PNL — Coaliția pentru Dezvoltarea României. El a adăugat că PNL va avea în perioada următoare întrevederi și cu alte sindicate și organizații de business pentru a hotărî calendarul acțiunilor de protest împreună. El a precizat că, deocamdată, PNL nu a luat în calcul organizarea unui miting de protest de amploare în Capitală al membrilor și simpatizanților săi.