Marian Dima
Ultima rundă din Liga C Prahova, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute (diagrama completă a rezultatelor o aveţi în pagina 8 a ziarului), a adus incidente grave la un meci din cadrul etapei a 10 a din Liga C Prahova – seria Mizil. Este vorba despre partida Recolta Dumbrava – Viitorul Pantazi unde centralul a fost lovit de jucători ai echipei gazdă, în momentul în care s-a marcat, de către oaspeţi, golul de 3-3. Practic, centralul Bărbuceanu nici nu a mai apucat să valideze reuşita respectivă, fiind înconjurat de jucătorii echipei gazdă şi lovit în spate de către unul-doi agresori, în grupul jucătorilor de la Dumbrava care au participat la meleu fiind şi un viitor poliţist – Cătălin Zecheru – jucător al formaţiei din Dumbrava! Iar dacă acesta a lovit sau nu, vedem după decizia Comisie de Disciplină, care va studia raportul arbitrului dar, clar, acesta a fost lipsit de cel mai elementar “spirit civic”, obligatoriu pentru meseria pe care doreşte să o îmbrăţişeze, prin participarea activă a “miliţianului” la incidente!
Meciul a fost interupt de către Bărbuceanu, odată cu loviturile încasate (“mai ales în zona sptelui” – după cum declară acesta), odată cu problemele din min. 60, astfel că partida dintre Recolta Dumbrava şi Viitorul Pantazi îşi va afla deznodământul la Comisia de Disciplină, unde, cel mai probabil, se va omologa cu scorul de 3-0 pentru oaspeţi.
De amintit că,în urmă cu doar câteva săptămâni, tot în fotbalul “mic” judeţean, la Valea Doftanei, un consilier local arunca telefonul într-un alt arbitru, caz în care s-a ajuns la o “înţelegere amiabilă”, între părţi, până la urmă!