Bogdan Chitic

Soarta ecuaţiei campioanei de toamnă în Liga a III-a este ca şi rezolvată în seria echipei FC Petrolul, cu două etape înainte de finalul turului. Ieri după-amiază, la Mioveni, formaţia antrenată de Tavi Grigore s-a impus cu 3-0 împotriva echipei satelit a divizionarei secunde argeşene, prin golurile marcate de Sergiu Arnăutu (27) şi Nini Popescu (56, 61).
După această victorie, coroborată cu remiza celor de la AFCM Alexandria, scor 1-1, la Bradu, FC Petrolul are, acum, un avans de patru puncte în fruntea ierarhiei seriei a III-a, putând să-şi traseze în linişte planurile pentru atacarea cu succes a părţii secunde a campionatului.
Şi cealaltă echipă care activează la Ploieşti, Astra II, şi-a trecut în cont un succes important, golurile reuşite de Dragoş Gheorghe şi Gabriel Şerban aducând victoria, scor 2-0, în duelul cu Chiajna II.
Cronicile complete ale celor două partide – în ediţia de luni a Ziarului Prahova.