CS Cuza Sport Brăila – CSU Ploiești 127-59 (67-23)

Bogdan Chitic

Scorul pe sferturi:
33-16, 34-7, 37-12, 23-24

Baschetbaliștii echipei de seniori a Clubului Sportiv Universitar Ploiești au înregistrat a cincea înfrângere consecutivă în Liga 1, la capătul jocului disputat, duminică după-amiază, în Sala Polivalentă “Danubius”, din Brăila. Adversara băieților pregătiți, la această partidă, de tehnicianul sârb Ivan Gemaljevic, a fost CS Cuza Sport Brăila, formație care, în sezonul trecut, a participat la turneul de promovare.FARA SANSE B 76
Diferența de vârstă, talie, valoare și, nu în ultimul rând, experiență a fost una evidentă în favoarea gazdelor pregătite de fostul “secund” al CSM Ploiești, Cătălin Ștefănescu, din lotul cărora a făcut parte și ploieșteanul Adrian Movileanu, cel mai bun marcator al meciului, cu 23 de puncte (7×3). Brăilenii au câștigat la diferențe generoase fiecare dintre primele trei sferturi, pentru ca ultima secvență să revină ploieștenilor, cei care, în multe momente, au evoluat în teren exclusiv cu o garnitură formată din jucătorii “sub 16 ani” ai clubului.
Scorul final a fost de 127-59 în favoarea amfitrionilor, într-un joc în care din tabăra “universitarilor” s-au remarcat Ionuț Savu (19 puncte) și căpitanul echipei “U16”, Dragoș Iliescu (14 puncte). În ultima etapă a turului în faza de calificare a Ligii 1, CSU Ploiești va evolua în deplasare, sâmbătă, 2 decembrie, împotriva echipei satelit a prim-divizionarei SCM U Craiova.