„România este ţara cu cea mai săracă populaţie şi cei mai bogaţi politicieni“, a declarat europarlamentarul Cătălin Ivan, potrivit news.ro. El a adăugat că ţara noastră are cei mai prost plătiţi lucrători din UE şi sindicate care nu pot negocia contracte colective de muncă.
„Mă interesează prea puţin cine ajunge la puşcărie şi câţi ani stă acolo. Mă interesează ca banii furaţi să fie recuperaţi, şi aici am o iniţiativă în Parlamentul European, pe recuperarea banilor scoşi în afara Uniunii Europene. Vorbim de ţara cu cea mai săracă populaţie din UE şi poate cu cei mai bogaţi politicieni. Vorbim de efecte sociale foarte grave. Vorbim de lipsa banilor pentru şcoli, spitale, investiţii, categorii tot mai defavorizate”, a declarat europarlamentul Cătălin Ivan, în cadrul dezbaterii organizaţiei RoAction, «România la vedere» Acţiunile la purtător – sursa de devalizare a fondurilor publice”. Europarlamentarul a adăugat ca procesul de depopulare a României este cel mai grav din UE şi chiar din lume, după ţările aflate în conflict. „În afară de ţările unde există un război civil sau sunt angrenate într-un război cu alte state, din România sunt plecaţi cei mai mulţi cetăţeni. În fiecare oră pleacă nouă români”, a subliniat Cătălin Ivan. De asemenea, el a adăugat că ţara noastră are muncitorii cei mai prost plătiţi din UE, precum şi sindicate care nu pot negocia contracte colective de muncă, iar la aceste situaţii s-a ajuns din cauza „corupţiei endemice”. „Avem sindicate cărora li s-a amputat capacitatea de a negocia contracte colective de muncă printr-o lege dată de Parlamentul României în 2010, dar care nici până astăzi nu a fost reparată. Dacă ar fi să arătăm o singură cauză, să punem o singură etichetă cum s-a ajuns aici, nu există decât una: corupţia endemică”, a spus europarlamentarul.
Dezbaterea organizată de RoAction a vizat iniţiativa cetăţenească de modificare a Legii societăţilor nr. 31/1990, astfel încât să fie eliminate acţiunile la purtător. Proiectul de lege a fost publicat în Monitorul Oficial în 25 octombrie, iar acum sunt necesare 100.000 de semnături pentru a deveni propunere legislativă şi să ajungă în Parlament. Potrivit RoAction, în prezent în România funcţionează 384 de societăţi care au acţiuni la purtător, iar cele mai multe sunt conectate la bani publici. Organizaţia susţine că prin acţiunile la purtător societăţile comerciale pot deturna cel mai uşor banii publici, pentru că pot trece de la o persoană la alta fără limitări sau confirmări, facilitând, astfel, evaziunea fiscală.
Membrii organizaţiei subliniază faptul că sunt deja state care au interzis acţiunile la purtător, precum Belgia, în 2008, Cehia, în 2013, Cipru, Malta, Marea Britanie, în 2015.