Bogdan Chitic
Cele două formații de baschet seniori ale Clubului Sportiv Municipal Ploiești, atât cea masculină – antrenată de tandemul Cătălin Burlacu – Ionuț Ivan, cât și cea feminină, pregătită de Loredana Munteanu și Corina Savu, vor evolua, în a doua jumătate a acestei săptămâni, în Sala Sporturilor „Olimpia”, în noi partide din cadrul Ligii 1.
Primele care vor intra în scenă vor fi fetele, mâine, cu începere de la ora 18:00, în meciul împotriva echipei satelit a prim-divizionarei CSU Olimpia Brașov. Ștefania Ionescu și colegele sale au un bilanț de 1-2 după disputarea primelor trei partide – înfrângeri în Capitală, cu CS Agronomia București, și la Tg. Mureș, cu BC Sirus 2, și victorie pe teren propriu cu Sportul Studențesc, jocul cu formația ardeleană, contând pentru etapa inaugurală a sezonului, fiind reprogramat pe ultima sută de metri la solicitarea grupării vizitatoare. Spre deosebire de sezoanele precedente, în care nu au reușit să obțină calificarea pentru faza semifinală a Ligii 1, de data aceasta baschetbalistele de la CSȘ-CSM Ploiești au deja asigurată prezența pe tabloul semifinal, între cele opt echipe cu drept de promovare la finalul sezonului. Acolo, însă, calculele vor fi cu totul altele, întrucât din acel moment se va pleca la drum cu rezultatele directe obținute între formațiile non-satelit în seriile de calificare, „dublele” cu Agronomia București și Sportul Studențesc putându-le oferi ploieștencelor o direcție clară în perspectiva unei eventuale lupte pentru accederea la turneul de promovare.
Băieții își umflă mușchii în derbiul seriei
La aproximativ 24 de ore distanță de la încheierea jocului fetelor, va fi rândul băieților de la CSM Ploiești să pășească pe parchetul Sălii Sporturilor, într-un meci de-o importanță sporită, dacă ținem cont de numele adversarului întâlnit și de pretențiile acestuia de promovare. În tur, la București, CSM Ploiești s-a impus cu 72-60 în fața celor de la CSO Voluntari – echipă din rândurile căreia se remarcă, la aproape fiecare joc, ploieștenii Vlad Dumitrescu și Vladimir Biasutti, precum și fostul căpitan al campioanei CSU Asesoft, „veteranul” Virgil Căruțașu, ajuns la 41 de ani!
Burlacu și colegii săi conduc seria, cu un bilanț de 4-1 și sunt ca și calificați în faza semifinală a întrecerii, dar, în același timp, trebuie să-și recapete moralul bun din startul sezonului, asta după ce, la începutul săptămânii trecute, au suferit o înfrângere neașteptată pe terenul „lanternei” CSU Brașov. Partida dintre CSM Ploiești și CSO Voluntari va debuta la ora 19:30, intrarea spectatorilor urmând să fie liberă.