Inter Milano a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, pe Atalanta Bergamo, într-un meci din etapa a XIII-a a campionatului Italiei potrivit News.ro. Inter a înregistrat până acum, în actuala ediţie a Serie A, zece victorii şi trei remize. Golurile au fost marcate de Icardi, în minutele 51 şi 59. Ultima partidă a etapei 13, Hellas Verona – Bologna, a fost pogramată ieri. Inter Milano ocupă locul doi în clasament, cu 33 de puncte. Lider este Napoli, cu 35 de puncte (11 victorii, două remize), iar pe poziţia a treia se află Juventus Torino, cu 31 de puncte (zece victorii, o remiză, două înfrângeri).