Cristiano Ronaldo, autorul singurului gol al lui Real Madrid în înfrângerea de la Londra cu Tottenham Hotspur (1-3), s-a detașat în fruntea clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor la fotbal, devansându-l cu un gol pe englezul Harry Kane, adversarul său direct în partida disputată miercuri seara pe Wembley, în care acesta nu a reușit să marcheze, potrivit Agerpres.
Starul lusitan, care a marcat pentru a șasea oară de la debutul sezonului, și-a mărit, totodată, avansul și în ierarhia all-time a golgheterilor din cea mai importantă competiție continentală intercluburi, în care a reușit să înscrie în total 112 goluri (unul în tur preliminar), cu 15 mai multe decât rivalul său argentinian Lionel Messi (FC Barcelona).
Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor ediția 2017-2018:
6 goluri: Cristiano Ronaldo (Real Madrid)
5 goluri: Kane (Tottenham)
4 goluri: Ben Yedder (FC Sevilla), Cavani (Paris Saint-Germain), Neymar (Paris Saint-Germain), Salah (Liverpool), Tosun (Beșiktaș)
3 goluri: Aboubakar (FC Porto), Dzeko (AS Roma), Kurzawa (PSG), Lukaku (Manchester United), Messi (FC Barcelona), Oberlin (FC Basel), Roberto Firmino (Liverpool), Sterling (Manchester City), Stones (Manchester City)
Clasamentul all time al marcatorilor din Liga Campionilor (începând cu sezonul 1992-1993):
1. Cristiano Ronaldo (Real Madrid) 112 goluri (1 în tur preliminar)
2. Lionel Messi (FC Barcelona) 97
3. Raul (+) 71
4. Ruud van Nistelrooy (+) 60 (4 în tur preliminar)
5. Andrei Șevcenko (+) 59
6. Thierry Henry (+) 51 (1 în tur preliminar)
6. Karim Benzema (Real Madrid) 51
8. Filippo Inzaghi (+) 50 (4 în tur preliminar)
9. Zlatan Ibrahimovic (Manchester United) 49 (1 în tur preliminar)
10. Didier Drogba (+) 44

Jucătorii urmați de semnul (+) nu mai sunt în activitate într-o competiție UEFA.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOful cititorului
Articolul următorVorbe intelepte