Din păcate, este tot mai clar că, la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, „daunele” aduse instituţiei sunt iremediabile! Orice ai vrea să faci, apare câte ceva „din urmă”, există un interes mediatic „direcţionat”, astfel că apar tot felul de scandaluri artificiale, bine întreţinute, care, în condiţii normale, nu ar fi fost băgate în seamă! Ultimul exemplu, unul foarte elocvent, cel privind „pompa” achiziţionată prin societatea comercială Paulus, unde toată „operaţiunea” a fost pusă pe seama „Naşului” edilului Dobre! Nu a contat că între CSM şi Paulus exista un contract existent de dinaintea venirii lui Crângaşu, că oferta financiară a respectivei societăţi era cea mai bună, decentă, că respectiva pompă trebuia reparată imediat, iar costul a fost de doar aproximativ 500 de euro (în comparaţie cu 800 de euro, cât oferise cealaltă societate „nevinovată” în scandal), că s-a rezolvat la urgenţă respectiva problemă, trebuia căutată „sămânţa” de scandal, care să creeze tensiuni! După asemnea „algoritm”, CSM-ul nu ar mai trebui să cumpere niciodată nimic, iar înainte de orice problemă care trebuie rezolvată, ar trebui „anchete” privind acţionarii, vânzătorii, prietenii celor care au firma în cauză!
De fapt, CSM-ul reprezintă o mare miză! Lăsată în pace de „autorităţi competente”, controlată politic mai mult sau mai puţin principial, cu milioane de lei cheltuite pe „foarte multe lucruri”, respectiva instituţie pare a fi gata să „înghită” pe oricine vrea să facă lucrurile altfel decât a fost „obiceiul”, până acum!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDin culise
Articolul următorSucces de adio