N. Dumitrescu
Prezent, miercuri după-amiază, la vernisajul expoziției Bienalei Internaționale de Gravură Contemporană ”Iosif Iser” organizată la Ploiești,Vasile Parizescu – membru al Senatului Academiei de Artă Modernă din Roma, Italia, președinte al Societății Colecționarilor de Artă din România – a declarat că manifestarea de la Ploiești reprezintă ”cea mai importantă bienală de gravură din România”. Întărindu-şi afirmaţia, acesta a ținut să menţioneze că o asemenea receptivitate a artiștilor străini de a participa la un eveniment închinat artei nu a întâlnit nici în capitala Italiei. ”Vă spun sincer, sunt foarte bucuros că la această Bienală de gravură, organizată la Ploiești, și aflată la a XII-a ediție, au participat artiști din 40 de țări. Acest lucru nu se întâmplă nici în străinătate. Și vă spun ca un cunoscător în materie, eu fiind membru al Senatului Academiei de Artă Modernă din Roma, din Italia. Este ceva excepțional o asemenea participare la un concurs de artă – peste 300 de lucrări înscrise, artiștii fiind din 40 de țări”, a menționat acesta. Aprecierile au fost făcute cu ocazia decernării celor şase premii în cadrul Bienalei Internaţionale de Gravură Contemporană „Iosif Iser”, Vasile Parizescu fiind unul dintre membrii juriului care a evaluat lucrările. După cum au anunţat organizatorii, ediţia din acest an a Bienalei, cea de-a douăsprezecea, a reprezentat un adevărat fenomen cultural, având în vedere faptul că la sediul Muzeului Judeţean de Artă au sosit 319 lucrări din 40 de ţări. Concret, din Argentina au fost 37 de participanţi, din Polonia – 34 de artişti, din Thailanda – 32, din România – 31, din Japonia – 24 , din Italia – 21, din Ucraina – 20, din Peru şi Brazilia – câte 13, din Serbia – 10, din SUA – 3, iar lista poate continua. Manifestare unică în România, evenimentul constituie una dintre cele mai interesante modalităţi de cunoaştere a tendinţelor actuale ale gravurii universale şi s-a adresat artiştilor profesionişti români şi străini interesaţi, indiferent de vârstă. În acest context, criticul de artă Pavel Şuşară a ţinut să declare: „ Această bienală de gravură nu este doar o expoziţie de artă, ci o formă de radiografie a lumii în care trăim, gravura fiind un limbaj prin care oamenii comunică, indiferent din ce ţară vine artistul. Este o pledoarie pentru păstrarea memoriei, a lumii şi a experienţelor în care trăim. Performanţa acestui eveniment nu stă doar în numărul participanţilor şi în cantitatea de lucrări, ci şi în mesajul profund al sutelor de lucrări şi în aria geografică din care ele provin. Atât la o privire exterioară, cât şi la o analiză aprofundată, Bienala de la Ploieşti este simultan un curs de geografie artistică şi un studiu subtil despre imaginar şi despre comportamentul simbolic dintr-o arie culturală care cuprinde, practic, toate marile zone ale lumii”. La această ediţie au fost acordate şase premii, în valoare de câte 500 de euro fiecare. La festivitatea de premiere, alături de iubitori ai artei, oficialități și membri ai juriului, au fost prezenți și trei dintre premiații acestei ediții – Suzana Fîntînariu și Florin Stoiciu, din România, precum și Chlomruk Donruethai, care a venit tocmai din țara natală, Thailanda, ca să-și ridice distincția.