V. S.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor atrage atenția asupra perioadelor de vânzare cu prețuri reduse, practicată și de magazinele din România. Vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor, potrivit ANPC. Astfel, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.
Pentru siguranța cumpărăturilor din perioada Black Friday, trebuie să fie citite cu atenție caracteristicile produsului și verificat dacă acesta corespunde cu adevărat dorințelor și nevoilor celui care dorește să facă această achiziție.
Pentru cumpărăturile online, trebuie să se verifice stocul existent, dar și prețul afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA), precum și dacă prețul include și costul de livrare.
Comerciantul este obligat să informeze corect și complet consumatorii. Pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informaţii, cum sunt datele de identificare (denumirea, adresa poștală și electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăților comerciale și cel de înregistrare fiscală etc); caracteristicile esențiale ale produsului; prețul cu toate taxele incluse; cheltuielile de livrare, dacă este cazul; modalitățile de plată și de livrare; perioada de valabilitate a ofertei sau a prețului; durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs; existența și modul de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a contractului.
Consumatorul poate contacta comerciantul prin telefon pentru a cere informații suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condițiilor de livrare; modul în care răspunde la aceste întrebări le poate oferi consumatorilor indicii asupra seriozității vânzătorului.
Consumatorul trebuie să știe că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are dreptul de a denunța contractul și 14 zile pentru a-l returna, dacă nu este mulțumit de el; nu trebuie să invoce vreun motiv.
În cazul returnării produsului, consumatorul își poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului, iar toate sumele primite de comerciant de la consumator trebuie rambursate, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului.
Rambursarea se face folosind aceleași modalități de plată ca și cele folosite de consumator pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată și cu condiția de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.
ANPC atrage atenția asupra unui lucru foarte important de știut: consumatorul trebuie să citească termenii și condițiile de funcționare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungește cu încă 12 luni în cazul în care comerciantul nu a menționat în format expres despre existența dreptului de returnare a produselor!