Petre Apostol

Cei mai mici dintre atleţii de la CSM Ploieşti au participat, de curând, la o competiţie desfăşurată la Bucureşti, la Complexul Sportiv Naţional „Lia Manoliu”, intitulată „Cupa Începătorului”, organizată de Asociaţia Municipală de Atletism din Capitală. Concursul a fost destinat tuturor celor trei categorii de copii, iar elevii antrenorilor Augustin Iancu, Robert Munteanu şi Maria Sîrbu, de la CSM Ploieşti, s-au numărat printre sportivii care s-au remarcat, obţinând, în total, cinci medalii, dintre care trei de argint şi două de bronz.
Toate cele trei medalii de argint au fost obţinute în cadrul probelor individuale la copii 1, în vreme ce medaliile de bronz au fost câştigate în cadrul probelor de ştafetă de la copii 3. Astfel, la individual, Ianis Moise s-a remarcat în mod special, obţinând două medalii de argint, elevul antrenoarei Maria Sîrbu situându-se pe locul al doilea atât la proba de 60 m (7.94 secunde), cât şi la cea de 200 m (26.92 secunde). ATLETI83 B
Tot pe a doua treaptă a podiumului a urcat şi Teodora Iancu, fiica antrenorului Augustin Iancu ocupând poziţia secundă la proba de săritura în înălţime, cu 1.49 m.
În concursul ştafetelor de la copii 3, echipa ploieşteană a băieţilor s-a situat pe locul al treilea la proba de 4×50 m, cu timpul de 34.12 secunde, pentru CSM concurând Demis Trandafir, Vlad Chiotoroiu, Vlad Ioniţă, Damian Păunescu
De asemenea, şi ştafeta fetelor, alcătuită din Anastasia Dobrin, Iarina Vasilescu, Ioana Cazacu şi Sofia Cazacu, a cucerit medalia de bronz la proba de 4×50 m, cu timpul de 36.00 secunde. Rezultate promiţătoare au mai obţinut, la copii 3, Sofia Cazacu (locul 5 la aruncarea greutăţii), Ioana Cazacu (locul 7 la 50 metri garduri – 10.15 secunde) şi Vlad Ioniţă (locul 4 la aruncarea greutăţii).