N. D.

Muzeul Memorial „B. P. Hasdeu” organizează astăzi o serie de acţiuni dedicate celei căreia i-a fost închinat celebrul castel de la Câmpina – Julia Hasdeu. Astfel, în cadrul evenimentului „Julia Hasdeu, in memoriam“, care va începe de la ora 11.00, vor avea loc lansări de carte, festivitatea de premiere a Concursului Național de Poezie „Julia Hasdeu”, dar și un recital de pian. Conform programului, se va desfăşura loc lansarea albumului „Castelul Julia Hasdeu”, autor fiind Jenica Tabacu, directorul Muzeului Memorial „B. P. Hasdeu” din Câmpina, dar şi a cărţii semnate de Viorica Răduță – „Orașul închis”.
Va urma apoi festivitatea de premiere a Concursului Național de Poezie „Julia Hasdeu”, ediția a XV-a, organizat de Casa de Cultură „I. L. Caragiale”, Ploieşti, asistenţa urmând ulterior să asiste la recitalul de pian susținut de Anca Saftulescu. Manifestare are loc în contextul în care pe 14 noiembrie se împlinesc 148 de ani de la nașterea Juliei Hasdeu.
Evenimentul este organizat de Muzeul Memorial „B. P. Hasdeu”, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Prahoveni, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Campina.
Julia Hasdeu a murit în anul 1888, la optsprezece ani, de tuberculoză. Copil precoce, tânăra a scris poezii, proză şi teatru în limba franceză. De la moartea acesteia, savantul B. P. Hasdeu a consacrat un adevarat cult fiicei sale. A ales calea spiritismului ca unic mod de a se consola şi de a experimenta comunicarea cu lumea de dincolo. A construit între 1888 şi 1891 primul templu pentru Julia, în cavoul din cimitirul bucureştean „Bellu”. Între 1894 şi 1896 a înălţat Castelul „Julia Hasdeu”, după planuri desenate de el însuşi, inspirate de spiritul nemuritor al copilei.