Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit sute de reclamaţii în legătură cu campania Black Friday şi urmează să facă publice detalii, a declarat Bogdan Pandelică, preşedintele Autorităţii, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Concurenţei.
„Acţiunea de Black Friday abia a început, va continua şi în perioada următoare. Avem câteva sute de reclamaţii în acest sens”, a declarat Bogdan Pandelică, preşedintele ANPC.
Consiliul Concurenţei realizează o analiză a comerţului online, care va cuprinde şi date din cadrul ultimei ediţii de Black Friday, a declarat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei.
În primele 24 de ore ale campaniei Black Friday, cumpărăturile online realizate în România au însumat 115 milioane de lei, coşul mediu al unei tranzacţii fiind de 695 de lei, arătau datele prezentate în timp real la sediul PayU România. Centrul monitorizează exclusiv tranzacţiile online.