Petre Apostol

După ce a pierdut în primul tur, săptămâna trecută, la Taipei Open (turneu din seria 125K a WTA, concursuri dotate cu premii de 125.000 de dolari), cu Luksika Kumkhum (Thailanda, locul 125 WTA), scor 6-2, 6-7(9), 5-7, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan s-a înscris la turneul din India, Mumbai Open (tot din seria 125K). Situată pe locul 111 în clasamentul mondial (în staţionare faţă de săptămâna precedentă), sportiva din Sinaia a fost, însă, nevoită să joace în calificări, primind wild card pentru această fază a competiţiei, unde a fost cap de serie nr. 1.
În faza preliminară, Ana Bogdan nu a avut nicio problemă în a se impune în cele două tururi programate, cedând un singur ghem. Mai întâi, a trecut cu un dublu 6-0 de către indianca Pranjala Yadlapalli (locul 498 WTA), după care a învins-o şi pe a opta favorită a calificărilor, australianca
Naiktha Bains (locul 372 WTA), scor 6-0, 6-1, pentru a-şi obţine, astfel, prezenţa pe tabloul principal.
Deşi a jucat în calificări, jucătoarea prahoveană este acum cap de serie nr. 2 pe tabloul principal, iar în primul tur urmează să se confrunte cu Victoria Rodriguez (Mexic, locul 261 WTA). Cele două sportive s-au mai întâlnit o dată în circuitul mondial profesionist, anul trecut, la turneul din Italia, de la Grado, disputat pe zgură, la care Ana Bogdan s-a impus în două seturi, scor 6-2, 6-3.
Câştigătoarea dintre Bogdan şi Rodriguez se va confrunta cu învingătoarea dintre Mayo Hibi (Japonia, locul 231 WTA) şi Alize Kim (Franţa, locul 306 WTA, prezentă pe tabloul principal din calificări).
Prin prezenţa în primul tur al turneului de la Mumbai, jucătoarea din Sinaia are asigurate şapte puncte în clasamentul mondial.