Florin Tanasescu
În genunchi am stat în fața a o sută de popi, rugându-i să-mi răspundă la o netrebnică–ntrebare: De n-am plătit tot ce e rânduit de datini – sărindare și alte angarale -, iar tata moare, îi faceți slujbă creștinească de îngropăciune ?
Țârcovnicii – popii erau plecați pe la pomeni- îmi spun: Tu, oaie rătăcită, ascultă: Acolo, sus, nici Iadul nu duduie fără cărbuni, iar Raiul – o seră altfel – nu poate să-ncălzească florile și iarba fără gaze. Și-astea costă, nu cad, așa, din cer, ca ploaia. Se face și factură pentru ele. Deci, bagă bani, bagă bani, dacă vrei ca sufletul celui dus să nimerească loc călduț acolo, sus.
Am fost și în audiențe la o sută de cabinete parlamentare. Am stat, tot la atâtea, de vorbă, cu portarul, seară de seară, cam un an (că demnitarul era prea ocupat să meargă bine țara. Iar țara era, firește, secretara!). Într-un final, primii prin poștă răspunsul (iertată-mi fie vorba cea vulgară, dar așa mi-a scris alesul ce ne poartă, nouă, interesul): “Măi prăpăditule, du-te la mă-ta, care te-a fătat, și zi-i că cel mai bine era de nu te mai năștea. Tu, frac-tu, soră-ta, sunteți belea. Toți cereți loc de muncă, salarii, mai decente, figuri politice neimpertinente. De un să aibă neamul ăsta cât cereți voi? Ia să munciți cu ziua (ziua însemnând și noaptea) și apoi, peste vreo douăzeci de ani, om mai vedea”.
Am întrebat o sută de polițiști: Cine mă apără de violatorii/spărgătorii – în ultimă instanță, de toți infractorii liberați de Tudorel -, care îmi dau târcoale casei, zi și noapte?
“Ne pare cu am sorry”, dar ai greșit adresa, îmi spuse unul – agentul principal, îmi pare. Cu armamentul din dotare am ieșit în stradă ca să păzim o ladă plină ochi cu oase. Moaște, cică ! Suntem puțini, e deficitul mare de polițiști. Da’ nu-ți fie frică! Dormi cu toporul la cap, învață și ceva karate, chiar! Acum îți frigem o amendă că îți filează-un far.
Am întrebat o sută de avocați dacă pot scăpa cu suspendare pentru că am prejudiciat statul cu un leu cincizeci, uitând să raportez la Fisc câștigul de la sapă.
Să mai vedem, îmi dau răspunsul în doi peri, ăia, o sută de-avocați. Depinde cu cât ieși la interval. Cât îmi dai mie, stagiarului și, firește, cât dai “Cezarului, ce-i al Cezarului”. Adică lui dom’ judecător, nu te uita la mine cu ochi de bou – întrebător.
În fine, am întrebat o sută de români: Eu sunt cu pluta dus? În țara asta, totul se plătește? La colț de stradă doar ochiul dracului – adică banul – stă și pândește? Sunt anacronic, prost și bou ?
Ești dus cu capul, zău, mi-au dat răspunsul nu o sută, nu o mie, ci douăzeci de milioane de români. Nu ai plecat din țară cât era timp? Să-ți fie de bine. Acum, în România, și tu, și noi, murim cu zile.
Mă uit spre cer și văd, într-adevăr, cum înspre Iad se cară smoală. Iar câte-o picătură mai cade peste țară. Iar înspre Rai se duc jardiniere cu “Floare de nu mă uita“ .
Iar Dumnezeu – chiar Dumnezeu ! – de la neamul ăsta și-a întors, scârbit, privirea. Şi a murit.
