Bogdan Chitic

La exact un an de la ediția inaugurală a evenimentului desfășurat, la Sala Sporturilor „Olimpia”, în memoria fostului mare antrenor al campionilor de la CSU Asesoft Ploiești, regretatul Vladimir Arnautovic, conducerea secției de baschet a Clubului Sportiv Universitar va pune în scenă, în aceeași locație, cea de-a doua ediție. Astfel, duminică, 17 decembrie, cu începere de la ora 18:00, publicul ploieștean care l-a cunoscut, apreciat și iubit pe cel mai de succes tehnician străin din istoria baschetului românesc la nivel de club este așteptat să ia parte la un eveniment de amploare, pregătit în cele mai mici detalii și „asezonat” cu multe surprize.
Meciul demonstrativ dintre formația „sub 14 ani” a CSU Ploiești, antrenată de Ivan Gemaljevic, și o echipă similară din Serbia – Mega Bemax, campioana țării vecine la categoria „pionieratului” (generație 2002-2003), ce va sosi în orașul nostru grație implicării fostului idol al tribunelor ploieștene, Aleksandar Avlijas, actualmente agent de jucători, va face deliciul publicului din „Olimpia”, care va avea parte și de concursuri cu premii, tombole și multe alte acțiuni de acest gen.
Întreg desfășurătorul evenimentului va fi dat publicității în perioada imediat următoare, organizatorii urmând să ofere și alte informații, cel mai probabil în cadrul unei conferințe de presă care să prefațeze cea de-a doua ediție a Memorialului „Vladimir Anautovic”.