Potrivit unui comunicat al Centrului de Jandarmi Montan Sinaia, din data de 11 septembrie și până ieri, reprezentanți ai Trupelor Poliției Înarmate Populare Chineze (TPÎC) au instruit angajați ai MAI din România, în ceea ce privește tehnicile de autoapărare.

4-c4-b

Au participat 40 de jandarmi încadraţi la ordine publică la inspectoratele Jandarmeriei Române din ţară, care timp de o lună, au învăţat tehnici de kata şi kumite de la experţii chinezi şi au beneficiat de o pregătire intensă pentru a-şi cunoaşte limitele fizice şi psihice.
“Stagiul de pregătire în domeniul artelor marţiale creează premisele pentru însuşirea de către personalul Jandarmeriei Române, a tehnicilor de auto-apărare şi neletale, cu sprijinul celor mai buni specialişti în domeniu. Prin desfăşurarea acestor activităţi se urmăreşte punerea în aplicare a Minutei întâlnirii dintre conducerile celor două Arme, semnată la Beijing, la data de 26 august 2013, în conformitate cu prevederile capitolul I, punctul 1 – Menținerea ordinii publice cu scopul de a asigura protecția cetățenilor, precum și cu capitolul II, punctul 1.2 – Schimb de experiență în domeniile: conducerii misiunilor, pregătirii antiterorismului, logistică”, se precizează în comunicatul de presă al centrului de jandarmi sinăian.