F.T.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova, în perioada 29 septembrie – 2 octombrie a.c., pompierii militari din cadrul unităţii şi subunităţilor din județ au participat la 106 misiuni, dintre care: 70 misiuni ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgenţă, 14 incendii, 15 accidente rutiere, celelalte șapte reprezentând alte tipuri de situaţii de urgenţă ( verificare în teren a unor obiective cu aglomerări de persoane din raioanele de intervenţie, precum şi de instruire şi educaţie preventivă a populaţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă etc).
Una dintre cele mai complexe intervenții a avut loc sâmbătă, 30 septembrie, când pompierii prahoveni s-au luptat mai bine de 16 ore ( intervalul orar 14 al zilei de sâmbătă – 6 dimineața, duminică ) pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la Valea Călugărească, flăcările cuprinzând zeci de baloți de fân şi amenințând să cuprindă și locuințele învecinate. Cu ocazia intervenției, pompierii militari au reușit să salveze bunuri în valoare de aproximativ 50.000 de lei.
De asemenea, în același document de presă al ISU Prahova se mai precizează că în intervalul 25-28 septembrie au fost efectuate activităţi pe linia prevenirii incendiilor, fiind aplicate un număr de 32 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 7.000 de lei. Totodată, au fost date și 21 de avertismente.
Pe timpul controalelor au fost desfăşurate activităţi de informare preventivă, instruire, exerciţii de evacuare şi de intervenţie cu personalul aflat la locul de muncă.