Tricolorul LMV Ploiești – CSM București 3:0 (25:16, 25:14, 25:16)
Petre Apostol
Sala: Sporturilor „Olimpia”, Ploiești; spectatori: 300.
Tricolorul LMV: Aleksandar Milivojevic 11 puncte – 7 în atac, 3 blocaje, 1 as, Bogdan Olteanu (căpitan) 7p, Julian Bissette 7p – 6 în atac, 1 as, Nikita Stulenkov 7p – 2 în atac, 5 blocaje, Laurențiu Lică 5p, Cristian Bartha 3p – 2 ași, 1 blocaj – Philipp Kroiss; Pavel Dushkov 3p – 2 ași, 1 blocaj, Gijs Jorna 3p, Alexander Kullo 2p – 1 în atac, 1 as, Ovidiu Darlaczi 2p, Jose Carrasco.
Antrenori: Sergiu Stancu, Mădălin Marinescu.
CSM: Gabriel Bontea 10 puncte – 8 în atac, 1 as, 1 blocaj, Teodor Milotin (căpitan) 4p – 3 în atac, 1 blocaj, Jhonlenn Barreto 4p, Marius Iftime 4p, Sergei Burtsev 4p, Robert Vologa 3p, Veniamin Aldea 1p, Maximilian Thaller 1p – 1 blocaj, Claudiu Dumitru 1p, Mihai Dumitrache – Hector Mata.
Antrenori: Iulian Pîslaru, Marian Rădulescu.
Arbitri: Florin Dimachi (Galaţi) şi Cornel Ionescu (Râmnicu Sărat).
Observator FRV: Constantin Ispas (Bucureşti).
Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploiești a obținut a treia victorie consecutivă din noul sezon al Diviziei A1, învingând, sâmbătă seară, într-o manieră categorică, pe teren propriu, pe CSM București, în cadrul etapei a patra a campionatului. Elevii antrenorilor Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu au controlat în totalitate partida, arătând ca o echipă care și-a făcut temele, neutralizând orice tentativă de a răspunde a oaspeților.
Cu Milivojevic și Stulenkov în prim-plan, secondați perfect de Lică și Bissette, în plan ofensiv, grație și paselor de la Bartha, Tricolorul LMV s-a desprins la scorul de 10:4, în setul întâi. Introducerea lui Bontea la oaspeți au mai oferit câteva speranțe echipei bucureștene, care a mai redus din diferență, scor 12:8.
Olteanu, Bissette și Milivojevic au refăcut, însă, ecartul de șase lungimi, la cel de-al doilea timeout tehnic, scor 16:10. Au urmat trei puncte consecutive ale echipei antrenate de fostul jucător de la Petrom Ploiești, Iulian Pîslaru, care l-au obligat pe Sergiu Stancu să solicite timp de odihnă.
Iar Lică și Milivojevic, sprijiniți și de Olteanu și Kroiss la recepție, au repus lucrurile pe făgașul normal pentru gazde, care, de la 18:15, au punctat de cinci ori la rând. Eroarea la serviciu a lui Thaller (coleg cu Kroiss la Naționala Austriei) a oferit prima șansă de set ploieștenilor, fructificată după o intervenție perfectă la fileu a lui Lică și Bissette, Tricolorul LMV adjudecându-și actul inaugural cu scorul de 25:16.
În setul secund, Olteanu și compania au rezolvat soarta actului încă din prima parte, când s-au distanțat la scorul de 13:1! Bucureștenii au mai redus din diferență, în cele din urmă, scor 18:10, dar nu au putut să se ridice la nivelul ploieștenilor, care s-au impus cu scorul de 25:14, după un joc aproape perfect realizat atât în plan ofensiv, cât și defensiv.
În debutul actului al treilea, Tricolorul LMV s-a desprins la 3:1, dar echipa bucureșteană a revenit, scor 4:3. Însă, o eroare de poziție a oaspeților penalizată conform regulamentului a oferit un avantaj de cinci puncte ploieștenilor, scor 5:0. Din acel moment, gazdele au controlat jocul la fel ca în setul anterior, Milivojevic (cu două blocaje) și doi ași ai lui Dushkov (intrat în locul lui Stulenkov) ducând scorul la 13:2.
Bissette a mărit ecartul, scor 15:3, iar antrenorii Stancu și Marinescu au început să schimbe întreaga echipă de pe teren, oferindu-le tuturor jucătorilor șansa de a evolua. Bucureștenii au mai redus din diferență, după un parțial de 5:2, dar Darlaczi și Kullo au refăcut ecartul de zece puncte, scor 20:10.
Ploieștenii s-au îndreptat, apoi, spre victorie, mergându-se side-out în ultima parte a actului, Jorna punctând de două ori, iar Darlaczi închizând setul la scorul de 25:16.
A fost o victorie concludentă a echipei Tricolorul LMV Ploiești, care începe să-și arate intențiile de a câștiga titlul național și pe teren, după un start de campionat în care jocul nu a funcționat la parametrii optimi.
De remarcat prezența în tribună și a fostului jucător de la echipa ploieșteană, Florin Voinea, care a început, din acest sezon, o nouă carieră, în antrenorat, punând și bazele unei academii de volei în Constanța, împreună cu Sergiu Stancu şi fostul fotbalist Sorin Mocanu.
În cadrul etapei, tot sâmbătă, s-au mai disputat trei partide, supriza venind de la Știința Explorări Baia Mare, care a învins, pe teren propriu, pe vicecampioana României, SCM U Craiova, scor 3:1 (25:17, 25:22, 21:25, 25:16).
Totodată, Steaua București a învins, în deplasare, pe Universitatea Cluj, scor 3:1 (25:15, 23:25, 25:21, 25:14), iar duelul dintre cele două echipe fără punct în această ediție de campionat a fost adjudecat, așa cum era de așteptat, de CSȘ 2 CNE Baia Mare, care s-a impus pe terenul formației CSU UV Timișoara, scor 3:1 (25:21, 15:25, 25:16, 25:16).
Ieri, s-a disputat meciul dintre campioana Volei Municipal Zalău şi CS Unirea Dej, echipa sălăjeană, care nu cedase niciun set până în această etapă, impunându-se cu scorul de 3:2 (22:25, 25:19, 25:17, 24:26, 15:11).
Astăzi, se va disputa ultimul meci al etapei, dintre CS Dinamo Bucureşti şi CS Arcada Galaţi, două dintre candidate la cupele europene, partidă care va începe de la ora 20:00 şi care va avea ca arbitri pe ploieştenii Darius Meşca (arbitru internaţional) şi Marius Ştefurac.