Petre Apostol

Prin intermediul aplicaţiei de statistică a Federaţiei Române de Volei, se alcătuieşte, de forul naţional, şi echipa ideală a etapei în Divizia A1, iar în runda precedentă Tricolorul LMV Ploieşti a avut un reprezentat în sextetul de bază, precum şi încă doi jucători pe lista rezervelor. trei jucatori b 54
Astfel, victoria categorică din meciul cu CSM Bucureşti (scor 3:0), disputat pe teren propriu, în etapa a IV-a, nu a rămas fără ecouri. Rusul Nikita Stulenkov a fost unul dintre cei mai buni jucători din campionat pe postul de centru în cadrul rundei, acesta fiind al doilea marcator al echipei, cu şapte puncte înregistrate, dintre care cinci obţinute prin blocaj, fiind lider al meciului la acest capitol.
De remarcat faptul că Stulenkov – sosit la Ploieşti în locul lui Kostiantyn Zhylinskyi, care s-a reaccidentat înainte de startul sezonului – este al doilea centru din campionat, conform statisticilor din primele patru etape, după Codrin Mocanu, de la Ştiinţa Explorări Baia Mare.
Centrul rus are în dreptul său 12 blocaje reuşite din 31 de tentative, în 15 seturi jucate, precum şi 17 puncte din atac din 30 de tentative, fiind activ şi la serviciu, capitol la care a bifat trei aşi, pentru un indice de performanţă de 0,50451, la care se iau în calcul eficienţa jucătorului la serviciu, atac şi blocaj. trei jucatori c 54
Revenind la echipa ideală a etapei trecute din Divizia A1, Cristian Bartha a fost al doilea coordonator (în urma lui Filip Despotovski, de la CS Arcada Galaţi), iar Aleksandar Milivojevic – al patrulea jucător pe postul de extremă.
Astfel, echipa etapei, conform performanţelor individuale, a fost următoarea: Marian Bala (CS Arcada Galaţi), Bjorne Hohne (SCM U Craiova) – extreme, Codrin Mocanu (Ştiinţa Explorări Baia Mare), Nikita Stulenkov (Tricolorul LMV Ploieşti) – centri, Ciprian Matei (CSA Steaua Bucureşti) – universal, Filip Despotovski (CS Arcada Galaţi) – coordonator, Adrian Feher (ACS Volei Municipal Zalău) – libero; rezerve: Silviu Suson (CS Unirea Dej), Aleksandar Milivojevic (Tricolorul LMV Ploieşti) – extreme, Bogdan Mureşan (CS Dinamo Bucureşti), Răzvan Mihalcea (ACS Volei Municipal Zalău) – centri, Cesar Provenzano de Pra (CS Dinamo Bucureşti) – universal, Cristian Bartha (Tricolorul LMV Ploieşti) – coordonator, Mihai Mărieş (CS Dinamo Bucureşti) – libero.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDIN CULISE
Articolul următorTelefoane şi adrese utile