DN67C – Transalpina, închis de vineri seara între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii şi a viscolului, s-a redeschis, cu menţinerea unor restricţii. Potrivit Centrului Infotrafic, începând de ieri de la ora 7.00, s-a redeschis DN67C – Transalpina, pe tronsonul Rânca (judeţul Gorj) – Obârşia Lotrului (judeţul Vâlcea). Pe timpul nopţii, în intervalul orar 20.00 – 7.00, pe acest tronson nu este permis accesul autovehiculelor. De asemenea, se menţine şi restricţia de 30 de kilometri la oră, precum şi cea prin care se interzice accesul pentru autovehiculele cu masa maximă total autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone. Drumul Naţional 67C, cunoscut ca Transalpina, s-a închis vineri seara, între Rânca şi Obârşia Lotrului, din cauza avertizării meteorologice de viscol, zăpadă şi ceaţă.

Băile Figa – staţiune vedetă în Româniafiga 42

Peste 170.000 de turişti au trecut, în perioada verii, pe la Băile Figa, de lângă Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit MEDIAFAX. Sute de mii de turişti vizitează în fiecare an cele mai populare băi sărate din Transilvania, Băile Figa, zona devenind neîncăpătoare pentru numărul foarte mare de oameni care îi trec pragul şi care au auzit de proprietăţile curative ale apei şi ale nămolului sărat de la Figa, despre care specialiştii spun că sunt mai bune decât cele de la Techirghiol. În 2017, în Băile Figa au ajuns peste 170.000 de turişti în perioada estivală.Pe lângă cele cinci piscine cu apă normală şi sărată, complexul de la Băile Figa dispune şi de un râu leneş, de un Aquapark cu topogane de diferite dimensiuni, dar şi de terenuri de tenis şi de fotbal. Pentru anul viitor autorităţile locale au în plan să extindă complexul, reuşind să acceseze fonduri europene pentru amenajarea unei zone de spaţii verzi, construirea unor piste de biciclete şi pentru instalarea unui topogan nou, de mari dimensiuni. Aproape 1,2 milioane de turişti au vizitat complexul de agrement de la Băile Figa în cei aproape şapte ani de funcţionare.