Doar unul din patru români mai crede că lucrurile merg în direcţia bună în România, în scădere cu 7 puncte procentuale faţă de martie 2017, arată eurobarometrul realizat de Institutul Kantar la comanda Parlamentului European.
După Germania (-9), România înregistrează cea mai mare scădere a încrederii populaţiei faţă de direcţia în care evoluează ţara.
Dacă 25% dintre români consideră că lucrurile merg în direcţia bună, 62% cred că lucrurile merg în direcţia greşită, o creştere cu 10 puncte procentuale faţă de precedentul eurobarometru din martie 2017. Cu excepţia Marii Britanii (+14) România înregistrează cea mai mare creştere a populaţiei care crede că lucrurile merg în direcţia greşită.
La nivelul întregii Uniuni Europene pare să se înregistreze o foarte uşoară revenire a optimismului, în condiţiile în care 33% dintre cetăţenii europeni cred că lucrurile merg în direcţia bună – cu un punct procentual mai mult faţă de martie 2017 – în timp ce 50% cred că merg în direcţia greşită (-2).
Sondajul a fost realizat în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene în perioada
23 septembrie – 2 octombrie 2017 de Kantar Public.