Marian Dima

La câţiva ani buni după Cristi Nica, judeţul nostru revine pe „harta” arbitrilor cu
ecuson FIFA!
Asta pentru că, pe lista arbitrelor care vor reprezenta România se află şi Cristina Părăluţă, arbitră din Dâmboviţa, mutată în cadrul CJA Prahova! Profesoară de engleză, în Bucureşti, Părăluţă este o prezenţă constantă în cadrul arbitrajului prahovean, Cristina bifând meciuri la toate nivelurile competiţiilor AJF Prahova. Sora portăriţei Naţionalei României – Andreea Părăluţă (care evoluează pentru echipa spaniolă Atletico Madrid), Cristina a fost inclusă de către Comisia Centrală a Arbitrilor pe lista celor patru arbitri – femei, care reprezintă ţara noastră la cel mai înalt nivel!

Mociorniţă – cel mai bun din România la concursul de promovare!SUPER 2 48

O altă reuşită a arbitrajului prahovean îl are ca „performer” pe Bogdan Mociorniţă! Acesta a promovat în lotul arbitrilor asistenţi de Liga a III-a, în urma concursului desfăşurat la Comisia Centrală de Arbitri, cu cea mai mare notă dintre cei 89 de cavaleri ai fluierului prezenţi la examen! Mociorniţă – aflat de şase ani în lotul CJA Prahova a obţinut media 9,41, la fel ca şi bucureşteanul Alexandru Palcău, în total, doar 4 arbitri reuşind să depăşească „bariera” notei 9! Al doilea arbitru prahovean în ierahie a fost Gabriel Enache, cu nota 8,31, insuficientă pentru a-i asigura prezenţa între cei 10 „fericiţi” care vor face parte din lotul Ligii a III-a.