F.T.

Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” din Boldești – Scăeni precizează, printr-un comunicat de presă, că, “în baza Planului de cooperare bilaterală româno-franceză pentru anul 2017, în perioada 9-13 octombrie 2017, la sediul instituţiei s-a desfășurat o sesiune de pregătire/formare în ceea ce privește intervenţiile la incendiile de fond forestier”.
În acest context, purtătorul de cuvânt al școlii boldeștene, Viorela Nicolescu Sava, a precizat că, din delegaţia franceză au făcut parte colonelul Philippe Cassignol- comandant al Serviciului Departamental de Incendii şi Salvare din Drome, locotenentul Frédéric Bernard din cadrul Serviciului Departamental de Incendii şi Salvare Ardéche, acestora alăturându-li-se și 16 ofiţeri din unităţi subordonate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din țară, printre care s-a numărat și unul de la ISU “Șerban Cantacuzino” Prahova.
Sesiunea de pregătire/formare a inclus – după cum se mai precizează în comunicatul de presă amintit – și “un exerciţiu în teren pentru testarea capabilităţilor de intervenţie a forţelor şi mijloacelor angrenate, precum şi pentru verificarea punerii în aplicare a procedurilor structurilor cu atribuţii în managementul acestui tip de risc. Scenariul exerciţiului a fost unul complex şi a presupus gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de un incendiu de pădure”.
În același context al pregătirii pentru intervenţia în situația unor incendii, la sfârșitul săptămânii, tot la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti – Scăeni a ajuns și o delegaţie din Republica Moldova, Raionul Leova. Cu această ocazie au fost derulate activităţi practice, fiind prezentate oaspeților moldoveni tehnici de intervenție ale pompierilor prahoveni, exerciţii demonstrative de stingere a unui incendiu, labirintul de salvare a victimelor din condiţii ostile şi exerciţii de acordare a primului ajutor de bază.