Secretarul general al Senatului, Ion Vărgău, care este înalt funcţionar public parlamentar, încasează, din septembrie, un salariu brut de 19.055 lei, mai mare cu 2.380 lei faţă de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care are o indemnizaţie brută de 16.675 lei. Situaţia este similară şi în cazul Camerei Deputaţilor. De fapt, secretarii generali ai celor două Camere au salarii brute mai mari decât indemnizaţia brută a preşedintelui României (17.400 lei brut) sau decât indemnizaţiile brute ale preşedinţilor celor două Camere (16.675 lei brut). Unul dintre principiile generale enunţate la momentul elaborării Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost că salariul cel mai mare din administraţie să îl aibă şeful statului, urmând ca acesta să fie succedat de celelalte salarii, acordate celorlalte funcţii. Senatul a făcut publice indemnizaţiile pentru funcţiile de demnitate publică alese, precum şi salariile celor care ocupă funcţii în Serviciile instituţiei şi în birourile parlamentare, în plată începând cu 01.07.2017, respectând astfel o prevedere din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Potrivit informaţiilor publicate, salariul secretarului general al Senatului, de 19.055 lei brut, a fost calculat în baza OUG 14/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, emisă de premierul interimar Gabriel Oprea, cunoscută drept „ordonanţa privind salariile demnitarilor”. Salariul secretarului general al Senatului nu se regăseşte, însă, în cuprinsul acestei Ordonanţe, ci doar cel al secretarului instituţiei, care deţine funcţie de demnitate aleasă. Şi Camera Deputaţilor a făcut publice, recent, aceste venituri. Astfel, potrivit informaţiilor publicate de Camera Deputaţilor, preşedintele acestui for, Liviu Dragnea, are o indemnizaţie brută de 16.675 lei, în timp ce secretarul general, Silvia Mihalcea, are un salariu brut de 19.055 lei, format din salariul de bază maxim de 17.900 lei la care se adaugă 1.155 lei spor de condiţii vătămătoare.