CSU Ploiești – Dinamo II București 52-119 (33-62)

Bogdan Chitic

CSU Ploiești: Savu, Petrescu, Alecu, Cernat, Ianuli.
Dinamo II București: Stănescu, Iliescu, Avramescu, Bîrloveanu, Neagoe.
În ultimii doi ani putem număra pe degete ocaziile în care Sala Sporturilor “Olimpia” a găzduit mai mult de 1.000 de spectatori. S-a întâmplat la turneul de promovare în Liga Națională, găzduit de baschetbaliștii de la CSM, în 2016, la derbiurile fetelor de la handbal, cu CSM București sau HCM Baia Mare, la duelurile băieților pentru “supraviețuire” sau la momentele organizate de Ploiești Basketball. De duminică seară, mai putem nota încă un eveniment la care publicul nu doar că a primit notă de trecere, ba chiar a excelat prin scandările și mesajele afișate, în contrast, din păcate, cu jocul neexperimentatei echipe ploieștene, devenită, rapid, victimă sigură în fața lui Dinamo.
La nici 24 de ore după ce pierdea categoric, în Liga Națională, împotriva campioanei U-BT Cluj Napoca, scor 44-103, formația bucureșteană, pregătită de fostul antrenor al CSM Ploiești, Eugen Ilie, sosea în “Olimpia” cu exact aceeași garnitură, din care distingeam numele ploieșteanului Mircea Neagoe, dar și pe cele ale extremelor Cezar Stănescu sau Amedeo Casale, cunoștințe mai vechi ale publicului din Sala Sporturilor. De partea cealaltă, CSU Ploiești a încercat, în limita posibilităților sale de exprimare, să mențină un oarecare echilibru în debutul întâlnirii, tabela indicând 5-5 la jumătatea primului sfert, moment în care banca dinamoviștilor a cerut timp de odihnă.
La revenirea pe parchet, situația s-a schimbat radical, câteva “run”-uri devastatoare ale “alb-roșiilor” rezolvând problema încă din prima repriză. Bazându-se pe un grup de jucători de la formația “sub 16 ani” a clubului, în frunte cu Dragoș Iliescu, Gabi Petrescu sau Andrei Tudorache, pe câțiva pasionați de baschet, “înregimentați” de pe băncile facultăților sau ale multinaționalelor din Capitală, dar și pe doi baschetbaliști cu ceva mai mare experiență, Dragoș Coman și Ștefan Ianuli, CSU Ploiești a încercat să-și autodepășească, în multe momente, condiția, împotriva unui adversar care nu a tremurat, nicio clipă, pentru victorie.

Galeria, la superlativ

O prezență tot mai rară în sporturile de echipă jucate în sală, la nivelul orașului nostru, galeria celor de la CSU Ploiești a vrut să demonstreze că “încă se poate”, ba chiar se poate chiar bine ca 25-30 de suporteri să însuflețească, prin scandări și mesaje, un public ploieștean receptiv, care, deși conștient de diferența existentă la nivelul celor două loturi și de deznodământul unei astfel de partide, a ținut să fie prezent în număr mare la sală, la debutul “universitarilor” în Liga 1. “Oficial ne merge bine” și “Așteptarea a luat sfârșit / CSU a revenit” au fost două dintre mesajele de impact afișate de suporteri, care au cântat pe toată durata întâlnirii.
Altfel, un rezultat perfect normal și previzibil încă dinaintea jocului, CSU Ploiești asumându-și, voalat, rolul de “carne de tun” în acest sezon al acumulărilor – care, chiar dacă sună la prima vedere supărător pentru un public obișnuit și fidelizat performanței, reflectă întocmai realitatea unei seri cu spectacol în tribune și pe parchet, însă nu doar din partea unei singure tabere.

Sala: “Olimpia”, Ploiești. Spectatori: 1.100.
Scorul pe sferturi: 16-30, 17-32, 14-23, 5-34
CSU Ploiești: Coman (2), Cernat (8), Constantin (5), Ianuli (13), Alecu (5), D. Iliescu (9), Savu (10), Grigore, Ivan, Neagu, Tudorache, Petrescu. Antrenor: Marian Hartman.
Dinamo II București: C. Mâinea (4), Stănescu (11), Ciocată (8), Casale (17), Avramescu (16), Neagoe (19), Bîrloveanu (10), A. Iliescu (13), Manolescu (16), Rădulescu (5), Ciocată, D. Mâinea. Antrenor: Eugen Ilie.