V. Stoica
Iosif Bayer – “Portret de bărbat” (Gheorghe Asachi), Carol Popp de Szathmari – “Portret de bărbat”, Nicolae Tonitza – “Portret de copil”, Mihail Topler – “Portret de femeie”, Pierre Bellet – “Portret de femeie” și anonim – “Adorația magilor” sunt șase lucrări de pictură din fondul Muzeului Județean de Artă Prahova care au nevoie de restaurare, din cauza deteriorării severe.
Reprezentanții muzeului organizează o selecție de oferte pentru achiziția serviciilor de restaurare a celor șase lucrări, toate picturi în ulei a căror stare de conservare este precară.
Valoarea estimată a contractului de prestări servicii care ar urma să fie semnat este de 42.000 de lei fără TVA, însă condițiile pentru ofertanți sunt specifice, aceștia fiind obligați să dețină atestat eliberat de Ministerul Culturii sau de alte instituții similare europene și să aibă experiență în realizarea unor astfel de servicii de restaurare.
Lista operațiunilor care ar trebui executate de către restaurator este destul de lungă, pornind de la fotografiile executate în lumină directă care să fie incluse în dosarul de restaurare, desprăfuirea suportului de pânză și a straturilor picturale, îndepărtarea deformărilor suportului original, completarea zonelor lipsă din suportul textil cu pânză nouă și până la îndepărtarea straturilor de verniuri false și repictări și la finalizarea restaurării.
Potrivit documentației de achiziție, realizarea restaurării va fi monitorizată de către o persoană desemnată de Muzeul Județean de Artă Prahova, care va fi singura abilitată să predea și să preia lucrările de pictură, să urmărească stadiul și calitatea execuției restaurării, să verifice și să semneze documentele elaborate.