Marian Dima

În urma tragerii la sorţi efectuată la sediul Federaţiei Române de Fotbal, selecţionata formată din jucători amatori, legitimaţi în cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova şi-a aflat adversara din prima fază a competiţiei, echipa AJF Harghita urmând să ne fie rivală, în premieră.
7-bÎn cea de-a doua semifinal (doar 4 AJF-uri au dat curs invitaţiei FRF de a se înscrie în acest turneu), echipele AJF Braşov şi AJF Buzău vor fi adversare, interesant fiind că s-au înscris în turneu exact aceleaşi formaţii ca în ediţia trecută, câştigată de selecţionata “Prahova – Muntenia”, care deţine trei titluri naţionale!
“Dubla” Prahova – Harghita îşi va avea primul episod în judeţul nostru (se joacă tur-retur), la mijlocul lunii noiembrie, până săptămâna viitoare urmând să fie comunicate de către echipele participante loturile de 30 de jucători (condiţia fiind ca aceştia să nu fi jucat mai sus de eşalonul trei valoric – Liga 3, iar acum să fie legitimaţi în competiţiile judeţene), precum şi terenul unde se va desfăşura manşa tur.
Conform programului stabilit de către FRF, în noiembrie se vor stabili cele două finaliste, bătălia pentru trofeu urmând să se dea, la primăvară, în aprilie, în organizarea FRF, prezenţa la turneul UEFA Regions Cup, pentru reprezentanta României urmând să fie clarificată la tragerea la sorţi găzduită de UEFA pe 6 decembrie 2017. Cert este că, după ce în anul 2016 a orgnizat un astfel de turneu, România nu va mai fi gazdă şi în 2018.Cei doi antrenori ai selecţionatei judeţene, Răzvan Vlad şi Mihai Dinu, vor stabili, săptămâna aceasta, lotul pe care se vor baza în “dubla” cu AJF Harghita, precum şi coordonatele primul joc (data şi locul de disputare), obiectivul declarat al AJF Prahova fiind acela de a-şi păstra trofeul câştigat în 2016.