Acesta a fost, împreună cu Dionisie Areopagitul, unul dintre cei nouă sfetnici care erau la Areopag. Fiind învăţat ale credinţei de către Sfântul Apostol Pavel, a fost hirotonit episcop al Atenei. Acesta a învăţat pe marele Dionisie credinţa în Hristos şi a fost şi începător al cântărilor la Adormirea şi la îngroparea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în adunarea Sfinţilor Apostoli. El era cu totul înstrăinat şi depărtat cu sufletul de cele pământeşti, şi arătat către toţi că este cuprins de dumnezeire şi de Dumnezeu lăudător. Deci, vieţuind bine plăcut înaintea lui Dumnezeu şi veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, către Domnul s-a mutat. Tot în această zi se face pomenirea Sfântului mucenic Petru din Capitoliu.