Florin Tanasescu
Nu vă blestem că nici nu meritați. Nu vă urăsc, că voi nu existați decât în lumea voastră. Iar mai nou, nu doar prețul la gaze sau lumină a crescut. Și ura costă, de-acuma, înzecit, deci luxul ăsta nu-mi permit.
Noi nu ne închinăm, de la o vreme, am strania senzație, la același Dumnezeu. Or, dacă el există, cred că-i doar al vostru. V-a fost retrocedat doar vouă – cei norociți peste un neam întreg, nu nouă. Deci, de-aia zic, pe legea mea, și nu pe Dumnezeul meu, îmi sap eu, singurel, mormântul, când ceasu-mi va suna. Și știţi de ce ? Scumpit-au până și groparii prețul la săpat, iar dascălii, pentru un “Aleluia”, prețul l-au dublat.
Chiar și pe la pompele funebre se fac discounturi, ca la vremi de criză. Citii mai ieri anunțul ăsta: “Ofertă de nerefuzat: Îmbălsămat, dus la groapă și-ngropat la preț de-un mort, doi deodată”. Deci, o să-ntreb vecinii, prietenii, toți cunoscuții, de nu cumva îi bate gândul să moară de scârba voastră, cu mine deodată. De nu, pe legea mea, îmi sap, cum vă ziceam, singur mormântul.
Nu, nu voi fi darnic. Și da, cu limbă încă vie, o ultimă dorință am: la nimeni, nici pâine și nici sare nu dați în amintirea mea și-a celor răposați din neamul meu. Că auzii eu bine, și grâul s-a scumpit așa, nitam-nisam, în holde. Deci, parastasul costă, și-ți trebuie chiar împrumt la CAR să faci o amărâtă de pomană. E cu putință ? Este, în țara voastră.
Cât despre sare, ce să zic ? O viață-ntreagă mi-ați aruncat cu ea în ochi și am tăcut chitic.
Nu am nevoie, pe legea mea, nici de ajutoare de căldură, date unui nevolnic precum mine, înseriat într-un tabel. Că atât reprezint eu pentru voi: O vită de povară și-un vot. Atâta tot.
Pe legea mea, mai marii zilei de ieri, de azi, de mâine și poimâine, vă rog doar să mă mai răbdați câteva luni, ori doi- trei ani, până ce viața îmi petrec. Apoi, umbra scheletului meu umblător nu va mai încurca soarele vostru ce se răsfrânge-n limuzine, în palate, ceasuri, pahare cristaline. O să scăpați de mine pe nesimțite, poate chiar iarna asta. O să crăp probabil de ger, cu pietrele de-odată.
Da, voi săpa cât mai adânc eu groapa, în care vreau să mă odihnesc după alergătura proastă și fără niciun rost din țara-n care vin. Chiar lespedea – de asta-s chiar convins – îmi va părea mai caldă, mai ușoară și mai de suportat decât ticăloșia voastră.
Ticăloșia voastră, de nerefuzat: “Guvern, îmi duc poporul la groapă, cu prețuri care nu suportă concurență. 20 de milioane de suflete la preț de zece”.
Nu, mulțumesc ! Eu mila voastră nu cerșesc.
