În ce condiţii pot solicita o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului ?

„Ce trebuie să fac pentru a beneficia de o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului și de câte ori pe an o pot solicita ?”
I. Popescu, Ploiești
*  *  *
Ziua liberă poate fi acordată unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv reprezentantului legal al copilului, în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic. Părintele care solicită ziua liberă trebuie, de asemenea, să dea o declaraţie pe propria răspundere, conform căreia nu s-a mai solicitat o zi liberă în acel an, și nici nu va mai solicita. Controlul medical se poate efectua atât în sistemul public de sănătate, cât și în cel privat. După efectuarea controlului medical, părintele/reprezentantul legal al copilului are obligaţia să prezinte medicului de familie al copilului rezultatele investigaţiilor. Pe baza acestora, medicul de familie eliberează gratuit o adeverinţă, pe care părintele/tutorele o va prezenta angajatorului drept dovadă că acest control medical a fost efectuat. În situaţia în care ziua liberă a fost acordată în cursul anului școlar, iar copilul frecventează o formă de învăţământ preuniversitar, medicul de familie are obligaţia de a elibera pentru acesta o scutire medicală. Pentru familiile sau persoanele cu doi copii se acordă tot o zi lucrătoare liberă pe an, ca și în cazul unui singur copil. Pentru familiile sau persoanele cu trei sau mai mulţi copii se acordă două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul.


 

Dragi cititori, acest spaţiu de pagină vă aparţine. Aici îşi vor găsi loc punctele dumneavoastră de vedere în legătură cu ceea ce vă frământă, vă nemulţumeşte,
vă îngrijorează, aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.