A. M.

Tot mai mulți străini pasionați de călătorii sunt atrași de peisajele și obiectivele turistice prahovene. Potrivit unui raport dat publicității recent de Direcția Județeană de Statistică Prahova, din anul 2007 și până în 2016, numărul turiștilor de peste hotare a cunoscut o creștere de aproape 30%, ajungând la 73.856. Cei mai mulți dintre ei au venit din țările situate în Europa (72,2%), doar 18, 5 % dintre vizitatorii de peste hotare au sosit din țări asiatice, 5,5 % din America 0,3% din Africa și 3, 5% din alte teritorii. Numărul turiștilor români care ne-au vizitat județul a crescut cu 21,3%, în ultimii 10 ani, ajungând la 435.635. Anul trecut, s-au înregistrat în județ 1.107.656 înnoptări, în creștere cu 4, 2% față de 2007, dintre acestea aproximativ 900.000 fiind ale vizitatorilor români, dar sejurul mediu a cuprins doar 2,2 înnoptări pe persoană.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a ajuns anul trecut la 25,2%, în scădere cu 8,2 % față de anul 2007. Acest indice se calculează ca raport între numărul de înnoptări realizate și capacitatea de cazare turistică în funcțiune.
Anul trecut, la nivelul județului funcționau 306 unități de cazare (au fost luate în considerare acele unități care au cel puțin cinci locuri /pat) ce ofereau 12.229 locuri permanente și sezoniere, în timp ce în 2007 Prahova avea doar 223 asemenea unități.
În România, anul trecut au ajuns aproape 2,5 milioane de turiști străini, potrivit Institutului Național de Statistică. Dintre aceștia, 1,1 milioane au vizitat Bucureștiul, iar pe următoarele locuri, la mare distanță, s-au situat judeţele Brașov, Sibiu și Timiș. În prima jumătate a anului 2017 au vizitat țara noastră 1,2 milioane de turiști străini, cu 10,9% mai mulți comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform INS. În primele șase luni, aceștia au cheltuit 2,6 miliarde de lei.