Petrolul a ajuns în Cupa României unde şi-a propus, în faza şaisprezecimilor de finală, şi va aduce la Ploieşti o echipă de Liga I. Beneficiind de un culoar mai mult decât favorabil, în care nu a întâlnit nicio echipă de eşalon superior, în primele patru tururi şi nici măcar vreo adversară de Liga a III-a care să „viseze” la ceva, galben-albaştrii au dus către a doua parte a lui octombrie „deznodământul” pe cele două fronturi pe care le are în obiectiv.
În campionat, după o etapă de pauză, se joacă cele două derbiuri, cu FCM Alexandria, pe „Ilie Oană”, apoi la Saelele, cu Voinţa Măgurele, iar după aceste două jocuri vom şti, într-o mare proproţie, câte „procente” din promovare sunt adjudecate. Apoi, Cupa – în funcţie de adversara întâlnită şi de starea de spirit cu care se va ajunge la acel joc – ulterior celor două derbiuri, poate fi „cireaşa de pe tort”! Nu prea e bine că tot sezonul este „condensat” în câteva săptămâni, dar, nu-i aşa, echipele puternice, valoroase, în momentele de acest fel se văd!