Sunt şanse ca, în curând, chiar la început de 2018, în sfârşit, să avem o administraţie a bazelor sportive „separată” de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. Administraţie unde se va putea conduce pe „criterii politice” – în sensul că acela care este la putere „centrează” şi tot din majoritate… „se dă cu capul”, dar care ar putea „degreva” (aşa ar fi normal) partea strict sportivă de aceste criterii de conducere, bazate într-un oarecare „procent” pe politică.
Şi se va putea face sport, în teorie! Ploieştiul ar putea reveni pe „harta” cu echipe de prim eşalon în cadrul CSM – „hartă” de pe care lipseşte de mai bine de un an, bashetul masculin fiind cea mai îndreptăţită disciplină să spere că… „se va vedea la televizor” , în sezonul viitor, la cel mai înalt nivel.
Deocamdată, să aşteptăm „pasul spre normalitate” – anume ca sălile de sport „Olimpia” şi „Doroftei”, bazinul de înot „Vega”, stadionul „Ilie Oană” şi Hipodromul să fie arondate acestei noi structuri, cu buget separat. Şi să vedem ce bani rămân pentru activitatea sportivă în sine… Până acum, nu prea au fost!
P.S.: Nu vrem să ne gândim ce orgolii, interese şi „blocaje”, noi-nouţe, pot apărea după această separare…