Luiza Rădulescu Pintilie

Astăzi se va deschide la Ceraşu – loc încărcat de istorie, în care Cimitirul de la Tabla Buţii dedicat eroilor din Primul Război Mondial şi alte zeci de monumente au rămas, peste timp, dovezi ale iubirii de neam şi ale sacrificiului pentru libertatea sa- o interesantă reuniune ştiinţifică privind participarea României la prima conflagraţie mondială. În organizarea , în parteneriat, a Fundaţiei Culturale „Traian Tr.Cepoiu” şi a Primăriei Ceraşu, în perioada 6-8 octombrie, conferinţa naţională găzduită de localitatea prahoveană va aşeza la aceeaşi masă istorici, muzeografi, cadre didactice universitare, reprezentanţi ai armatei din Bucureşti, Braşov, Constanţa,Târgovişte, Piteşti,Sfântu Gheorghe,Târgu Mureş, Năsăud, Brăila, Ploieşti şi Ceraşu, temele comunicărilor ce vor fi prezentate fiind pe cât de diverse pe atât de elocvente pentru tematica aleasă. Însăşi intrarea în atmosfera dialogului despre istorie, eroism şi patriotism se anunţă a fi emoţionantă, astăzi fiind programată o vizită în aşezarea prahoveană din nord-estul judeţului, de pe valea Drajnei şi a Drăjnuţei, şi mai plină de frumuseţe în plină toamnă, iar mâine dimineaţă- intonarea unor cunoscute şi însufleţitoare cântece patriotice de către eleva Mălina Curcă. De asemenea, tot mâine dimineaţă, cu începere de la ora 9,30, preşedintele fundaţiei organizatoare, Traian
Tr.Cepoiu, şi primarul comunei Ceraşu, Dumitru Duca, le vor adresa participanţilor la conferinţă un cuvânt de bun sosit, realizându-se apoi vernisajul expoziţiei „Imagini din timpul Primului Război Mondial“ şi lansarea mai multor volume documentar -istorice: Divizia a VI-a Infanterie.Jurnal de operaţiuni.Volumul I (14 august 1916-12 mai 1918), scrisă de Horia Dumitrescu,Marian Moşneguţu,Cornel Ţucă,Dan Pintilie; Contribuţii documentare privind istoria românilor transilvăneni, ai cărei autori sunt Ioan Lăcătuşu, Vasile Stancu; Cuibul vulturului ceresc-Pr. Ioan Morar; Revista Asociaţiunii Astra-Buzăul Ardelean; Unificarea administrativă a României Întregite-prof.Gheorghe Calcan; România în Primul Război Mondial- Iulius Preduşel. În cadrul celor trei secţiuni ale conferinţei găzduite de Centrul Cultural Ceraşu vor fi prezentate peste 20 de lucrări- o veritabilă lecţie de istorie şi istoriografie, de cercetare ştiinţifică a arhivelor, de evocare a mărturiilor de epocă, dintre care amintim câteva: Presa internaţională despre intrarea României în Primul Război Mondial (Constantin Cheramidoglu); I.I.C. Brătianu văzut de presa franceză (Gheorghe Calcan); Vară însângerată pe malul Oituzului (Ciprian Hugianu); Trecerea Carpaţilor-Sectorul Grupului de acoperire Tabla Buţii, august 1916 (Puiu Cujbă);Brăila eroică, mărturii din documente de arhivă (Ion Voicu);Poziţia minorităţilor etnice din România faţă de Hotărârea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 (Vasile Stancu); Informaţii documentare din arhivele franceze privind evenimentele ocazionate de Unirea din 1918 ( Mihai Rachieru); Generalul Eremia Grigorescu şi familia sa în timpul Primului Război Mondial (Raluca Andreescu) ;Judeţul Prahova în timpul ocupaţiei germane , 1917 (Traian Tr.Cepoiu).

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDin culise
Articolul următorCine e de vină?!