Florin Tănăsescu
Cum voi, Olguțo, Fireo, Udreo, chiar și despletite nu semănați, n-aduceți nici la priviri și mai ales la suflet cu Maica Precista, nici eu, femeile lui Dumnezeu, nu sunt Cristos. Și n-am să mai întorc obrazul spre flegma voastră, chit că mor.
Da, io – și nu zic eu – nu-s Cristos – și nici că spun Hristos – cum ziceți voi, cu limba plescăindă a minciună, și-n zi de post, și atunci când luați Lumină de Învierea spre bunăstarea voastră. Fiindcă a noastră e pusă deoparte, adică pe lumea-ailaltă.
Nu, nu sunt Mântuitorul. Că zău, ajunge unul. Nu, nu-sunt Fiul Domnului, să rabd, să stau neputincios privind la tata cum stă prin spitale, răstignit. Adică, legat, cu feșele de pat („Infirmieră, noaptea asta sunt de gardă ! Deci, priponește-l pe-ăla ce urlă de durere, ca nu cumva să facă pe nebunul. Că e păcat să mai stricăm morfina pe vena lui”).
Nu, nu-s Cristos ca să vă iert în numele celor trei copii ai mei. Că eu nu pot face o minune pentru sfânta mea treime: dintr-o pereche de-ncălțări să iasă trei, dintr-o hăinuță – alte trei, iar dintr-o turtă coaptă pe o plită – tot vreo trei. Doar el, Cristos, făcu minunea asta: a înmulțit și peștele și pâinea, s-ajungă la norod. Voi ați înmiit doar circul, atâta tot.
Nu, mai repede-s Barabbas, că-i la modă. Greșesc, cumva, nea Tudorele ? Adică-i mai bine să fii mișel, pervers, violator ieșind voios, triumfător pe porți de pușcării, în osanale țigănești, ce strigă-n gura mare: „Hai liberare, frate ! Acum ne punem pe grătare”.
Nu, nea Tudose, nu mă-mbăt cu apă rece, nici cu oțet din vin că-n anii care vin o să o duc și eu – nu în huzur -, ci omenește. Mă-ntreb: matale vezi bine țara, sau ai privirea-ncețoșată ? Vezi măcar Crucea de pe Caraiman ? Răbdarea țării e-ajunsă la liman. N-auzi cum neamul geme ? Ori lăutarii-ți cântă zi și noapte în timpan ?
Io nu-s Cristos să-mi cereți iarăși votul. Și-apoi, văzându-vă cu sacii în căruță, să îmi cântați prohodul. Iar ca o mică, chipurile, consolare, îmi dați un sfat prietenesc: să plec în larga zare. Să îmi iau câmpii și să aud doar câinii cum latră-n urma mea: “Afară, afară, cu javrele din țară”. Iar javra sunt chiar eu, iar câinii, nimeni alții decât voi. Deci, io nu-s Cristos, iar câinii sunteți voi ? Deci, cât să vă mai rabd ?
Zău, io nu-s Cristos să rabd, văzând cum țara o spoiți cu ruj, cu farduri – cu mirul nesimțirii voastre, adică -, și-o băgați în mormânt.
Nu, nu-s Mântuitorul, deci nu întorc și celălalt obraz. Doar știți ce fac ? Pe voi – Olguța, Firea, Tudose, Dragnea – torn gaz. Apoi, mi-aprind țigara, iar chibritul încă aprins, spre voi l-arunc. Să văd și eu, cum ard și nerozia, și lăcomia, și prostia şi tot ce-i declasat.
Țară, țară, pe mâinile cui ne-ai lăsat ?
