- Scopul fiecărei femei atunci când ia în calcul respectarea unei diete este de a ajunge la o formă mai bună a siluetei. Fie că vrea să slăbească sau pur şi simplu să îşi detoxifice organismul, aceasta încearcă să găsească cel mai bun regim care să o ajute în acest sens şi care să dea rezultate. Multe dintre dietele care există şi care fac furori nu reuşesc decât să provoace diferite probleme de sănătate, deşi promit să rezolve neplăcerile cauzate de kilogramele în plus. Prin intermediul cărţii sale apărute în anul 2007, Dean Ornish, profesor de medicină la Universitatea din California şi fondator al Institutului de Cercetări Medicale Preventive, oferă câteva sfaturi esenţiale legate de nutriţie, exerciţii fizice, managementul stresului, dar şi un ghid pentru atingerea oricărui scop, de la pierderea în greutate până la prevenirea sau combaterea bolilor cronice. Dieta care îi poartă numele a fost desemnată ca fiind cea mai bună pentru slăbit, dar şi pentru menţinerea sănătăţii cardiovasculare, relatează Diva Hair.
- Atunci când corpul nu poate folosi corespunzător insulina, se produce un dezechilibru care poartă numele de diabet zaharat. Această afecţiune poate fi ţinută în frâu cu o alimentaţie corespunzătoare. Pancreasul secretă insulina pentru a putea transporta glucoza în celule. Din cauza stilului de viaţă agitat, a orelor de somn puţine, a alimentaţiei necorespunzătoare, în timp, pancreasul nu mai poate secreta nivelul normal de insulină astfel încât să păstreze un nivel normal şi constant de glucoză în sânge. Şi aşa apare diabetul zaharat. Este una dintre afecţiunile ce se pot ţine sub control foarte uşor atât timp cât se reuşeşte să se menţină un echilibru în toate activităţile. Atunci când aţi fost depistat cu diabet zaharat, printre primele recomandări se află evitarea cantităţii de dulce, şi implicit a fructelor din cauza faptului că au fructoză. Însă ţineţi cont de faptul că merele sunt printre cele mai bune alimente ce vă vor ajuta să preveniţi apariţia diabetului, şi asta deoarece conţin un antioxidant foarte bun pentru sănătate şi anume quercetina, care ajută organismul să secrete insulina într-un mod corespunzător. În felul acesta, quercetina va îndepărta rezistenţa organismului la insulină şi vă ajută în producerea necesară de insulină pentru ca astfel să ajungă cantitatea necesară de glucoză în celule, scrie ClickSanatate.
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru web. Dacă continuați să utilizați acest site, vom presupune că sunteți mulțumit de acesta.Ok