F.T.

Ar fi fost, într-adevăr, anapoda cu drumul şi cu vremea rece ca taman acum să scadă numărul furturilor din pădurile administrate de către Direcţia Silvică Prahova sau din pădurile private, iar echipajele mixte formate din jandarmi – poliţişti şi pădurari să umble după alte tipuri de infracţiuni.
În acest context, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi (IJJ) Prahova, sâmbătă, 30 octombrie, efective sporite de angajaţi ai instituţiei „au desfăşurat o acţiune specifică pe linie de constatare şi sancţionare a delictelor silvice, pe raza comunei Şotrile. S-a constatat că în zona împădurită din localitate – zona Măgura – , în ultima perioadă s-au executat tăieri masive de arbori (fag), fără documente legale, fapt confirmat şi de reprezentantul Ocolului Silvic Câmpina sosit la faţa locului. De altfel, în zona amintită se găsesc numeroase cioate fără a avea marca aplicată şi cantităţi mari de lemn tăiat şi lăsat la faţa locului (vezi foto -n.n.).
Au fost prinse trei persoane în pădure care aveau lemn încărcat în tot atâtea atelaje hipo. Se pare, însă, ca în zonă era un adevărat „şantier în lucru”, având în vedere că pe lângă contravenienţii prinşi de jandarmi în respectiva zonă, se mai aflau şi alţii care au reuşit să fugă. În documentul de presă al jandarmilor prahoveni se mai precizează faptul că „a fost confiscată cantitatea de lemn găsită asupra lor (1,5 metri cubi) şi uneltele folosite la debitarea lemnului (două drujbe şi topoare).
Dar, nu cantitatea de lemn furată, nu faptul că nu au regretat lemnul confiscat i-a mirat cel mai tare pe oamenii legii, ci faptul că hoţilor nu li s-a părut anormal ceea ce fac. Iată cum este caracterizată această atitudine în comunicatul de presă al Jandarmeriei: „Spre surprinderea jandarmilor, persoanelor în cauză nu li s-a părut nimic anormal declarând că aceasta (furtul de masă lemnoasa -n.n.) este o sursă de venit profitabilă”.
Profitabilă pentru unii, cum să nu , în contextul în care zona afectată de tăieri ilegale se află în apropierea unei comunităţi de romi, iar cetăţenii din zonă se declară nemulţumiţi că pădurile le sunt furate, iar ei trebuie să cumpere lemne pentru foc…
Întreaga cantitate de material lemnos- aproximativ cinci metri cubi de lemn găsit în pădure – a fost predată reprezentantului Ocolului Silvic Câmpina.