Cinema City Ploiești Shopping City
Orele: 13.10, 15.20, 17.20
Regia: Holger Tappe
Cu: Emily Watson, Jason Isaacs, Nick Frost
Genul filmului: Animaţie
O familie fericită, dar numai la prima vedere. De fapt, mama se luptă cu librăria pe care o deține, și care e în faliment, tatăl, cu șeful tiranic, fiica, o adolescentă aflată la prima iubire, nu e nici ea scutită de neplăceri, iar fiul are de îndurat zile grele la școală din cauza colegilor care îl agresează. Ca și cum nu le era de ajuns, cei patru merg la un bal mascat unde Baba Yaga îi blesteamă, așa că familia „fericită” se transformă în familia Monstrulescu. Urmează o cursă de-a latul și de-a lungul lumii, întâlniri cu monștri adevărați și aventuri monstruos de amuzante, la finalul cărora cei patru vor vedea dacă decid să se întoarcă la viața de dinainte sau au curajul să o ia de la început.